Rugăciunea către Sfântul Proroc Ilie, la vreme de secetă

Te cinstim pe tine prorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hranit pe văduva din Sareptă, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai înviat.

După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu și prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu această minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe prorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilință alergăm, noi păcătoșii și smeriții, chinuiți de arșiță și secetă: Mărturisim că nu suntem vrednici de mila și de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de amenințarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri și jale.

Caci n-am umblat in frica de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci in poftele desfranarii inimilor noastre, si tot felul de greseli fara de numar am savarsit. Faradelegile noastre ne-au intunecat mintea si nu suntem vrednici a ne arata in fata Domnului si a privi la cer. Marturisim ca si noi ca si vechiul Israel, ne-am indepartat de Domnul Dumnezeul nostru prin faradelegile noastre, si de nu ne inchinam lui Baal si altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor si prin poftele noastre slujim idolului; prin patima imbuibarii si a poftelor slujim idolului lacomiei si al trufiei, idolului mandriei si al ingamfarii si mergem pe urmele impotrivirii fata de Dumnezeu prin naravuri rele si slujim duhului pierzator al veacului. Marturisim, ca pentru aceea s-a inchis cerul ai s-a facut ca arama, fiindca s-au inchis inimile noastre in fata milei si iubirii adevarate fata de aproapele nostru.

Pentru aceea pamantul s-a uscat si s-a facut neroditor, fiindca nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne da ploaie si roua, fiindca nu avem lacrimi de umilinta si roua datatoare de viala a eugetului catre Dumnezeu. De aceca s-au vestejit toate bucatele si toata iarba campului fiindca s-a uscat in noi tot gandul cel bun. De aceea s-a intunecat vazduhul pentru ca mintea noastra s-a intunecat de ganduri rele, iar inima noastra s-a intinat de poftele faradelegii. Marturisim ca si tie, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Caci tu, om fiind, asemanandu-te noua prin patimi, cu viata ta asemenea ingerilor te-ai facut si ca unul fara trup ai fost inaltat la cer; iar noi prin faptele si gandurile noastre rusinoase, sufletul nostru deopotriva trupului l-am facut. Tu prin post si priveghere i-ai minunat pe ingeri si pe oameni, iar noi ne-am facut robi necumptarii si poftelor.

Tu ravneai la slava lui Dumnezeu, noi insa, ne departam de slavirea Domnului si Creatorului nostru si ne rusinam a marturisi preamarit numele Lui. Tu ai starpit necinstea si deprinderile rele, iar noi ne robim naravurilor lumii potrivnice Domnului mai vartos decat poruncilor Lui si a randuielilor Bisericii. Si cate pacate si nedreptati n-am savarsit noi pacatosii ! Prin pacatele noastre am istovit indelunga rabdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecator s-a maniat pe noi si in mania Lui ne-a pedepsit. Deci, cu indrazanala mare fata de Dumnezeu si nadajduind in iubirea ta fata de neamul omenesc, cutezam a te ruga, marite prorocule.

Milostiv fii fata de noi nemernicii si nevrednicii, roaga pe Atotbunul Dumnezeu sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, ca sa ne piarda pentru faradelegile noastre, ci sa ne trimita pamantului insetat ploaie imbelsugata si curata si sa ne daruiasca roada bogata si bunaintocmirea vazduhului; mijloceste mila Imparatului ceresc, dar nu pentru noi pacatosii si nevrednicii, ci pentru alesii robii Lui care nu si-au plecat genunchii in fata lui Baal al lumii acesteia, pentru blandetea si curatia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvantatoare si pentru pasarile cerului, care indura din pricina faradelegilor noastre si pier de foame, de arsita si de sete.

Dobandeste pentru noi prin rugaciunile tale bine-placute lui Dumnezeu: duhul pocaintei si al smereniei, duhul blandetii si al infranarii, al iubirii, al rabdarii, al temerii de Dumnezeu si al bunei cinstiri, ca astfel, intorcandu-ne de la caile necinstei la calea cea dreapta a faptelor bune, sa umblam in lumina poruncilor Domnului si sa ajungem la bunurile fagaduite noua, binecuvantand pe Cel fara de inceput Dumnezeu-Tatal, pe iubitorul de oameni Unul-Nascut Fiul Sau si pe sfintitorul Duh Preasfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Aministraţia Ortodoxia.md