E sufletul tău – un cer înnorat,
E o carte, un cuvânt neterminat,
E un copac mult prea înfrunzit,
Ești cuprins de sentimente de nedesluşit.
Esti creat, ai viaţă mult prea multă
Te întrebi dacă totul e-o cursă cruntă
Ţi-e teamă, te bucuri, cazi, te ridici,
Eşti tot! Eşti nimic! Oricum te complici !
Spiritul tău mult prea intens
E greu să te-ntrebi … mai are vre-un sens?
Dar totuşi o faci căci simţi, eşti chemat,
Se-aude-al tău glas n’abisul uitat.
Inima ta i-un castel de nuiele,
Furtuna cea rece mereu printre ele,
Se-ndoaie, se pierd la orice mişcare
Şi viaţa ta află atunci când te doare.
Existenţa ta e o floare în vânt
Are ea, oare, ceva ce e sfant?
Poţi tu să descoperi o parte din tine?
Să afli-n sfârşit ce-i rău şi ce-i bine?
Calea e grea – adevăr camuflat,
Te afli pe drumul ce e zbuciumat,
Eşti cuprins de prea multe gânduri
Prea trist ca să vezi printre rânduri.
Lumina-i acolo, o simți dar n-o vezi
Te uiţi speriat,.nu vrei să cedezi.
Orbit ai ramas cu noaptea nebună
Eliptică eşti în raza de lună.
Vrei să descoperi Viaţa în lume
Dar paşi chinuiţi adânc lasă urme
Pe calea plăpândă a simţului tău
Un fals mântuitor cătat mai mereu.
Dar EL e cu tine şi nu te-a uitat
Te rog, să îl cauţi de nu l-ai aflat.
Căci cheia-i la tine, mereu, tot mereu,
Adânc îngropată în sufletul tău.
Speranţa-norată iar va-nmuguri,
Cu ea vei deschide uşa credinţei,
Nădejdii, iubirii şi a biruinţei.
Valul minciunii din ochi va pica,
Păcatul durerii îl vei alunga,
Adevărul vei gusta atunci când păşeşti
Ştiind că te-nvaţă mereu să iubeşti.
Şi sufletul tău – un cer înstelat
Se lasă-n lumina de îngeri purtat,
Iar inima ta – nepătat crin
Se naşte-n lumina Celui divin.
Acum ai răspunsuri, acum înţelegi,
Dar lacrimi fierbinţi nu poţi să le ştergi
Regreţi necredinţa, regreţi suferinţa,
Te rogi pentru cei ce au vrut neştiinţa.
De-acuma ai aripi, din nou poţi zbura
Și-l ai pe Iisus în inima ta.
Acum îţi e Domn şi Ocrotitor
El e viaţa ta, e blândul păstor
Corector RamonaBV
