Pentru care multi au cazut intru deznadajduire, socotindu-se pe sine fara Dumnezeu si mai rai decat paganii si decat dobitoacele cele necuvantatoare, atat de mult, incat de aceea nici crestini nu se mai socuteau a fi si multi de aceasta suparare s-au oprit de la Sfanta Impartasire.
Unii au vrut ori sa sara in apa sa se inece, ori intr-alt chip sa se omoare, socotindu-se ca ei nu mai au iertare de pacatul acesta, nici nu mai este nadejde de mantuirea lor, pentru ca au hulit pe Insusi Domnul Dumnezeu, aducandu-si aminte si socotind cuvantul Domnului ce este scris in Sfanta Evanghelie, care zice :
tot pacatul si hula se va ierta oamenilor, iar hula care este asupra Duhului Sfant, nu se va ierta, nici in acest veac, nici in veacul ce va sa fie. Deci, de unde vin in inima omului niste ganduri rele si spurcate si hulitoare de Dumnezeu, ca acelea care sunt fara voia omului ? Si in ce chip poate omul sa se izbaveasca si sa scape de pieirea acelor ganduri pierzatoare de suflet ?
RASPUNS
2) De acea ispita, de vei citi cu luare aminte, vei afla folos, ca ispita ca aceea se intampla la multi daca-l sloboade Dumnezeu pe diavol, ca sa-i ispiteasca pentru inaltarea si mandria lor, ca sa-i smereasca si sa-si vina intru cunostinta, sa-si cunoasca neputinta lor si sa se pocaiasca de mandria lor. Iar unora fiind smeriti si cucernici, li se intampla lor o ispita ca aceea, din zavistia si pizma vrajmasului diavol. Pentru aceea si multora din prea cuviosii parinti care traiau prin pustie cu multa infranare si pustniceasca viata, li se intampla lor de cadeau in acea boala si in ispita diavoliceasca a gandurilor rele si hulitoare asupra dumnezeirii.
Precum zice sfantul Ioan Scararul si alti sfinti parinti, ca de multa suparare si scarba ce aveau pentru acele ganduri diavolicesti hulitoare de Dumnezeu, cadeau in deznadajduire, intru slabicinie si boala sufleteasca si trupeasca, incat li se vestejeau si li se schimbau fetele de multe osteneli, foame si sete, rabdare cu privegheri si rugaciuni, ca doar s-ar izbavi de acele ganduri hulitoare, dar nu se puteau izbavi.
Si cand le veneau lor acele ganduri hulitoare asupra lui Dumnezeu, li se parea ca se va desface pamantul si-i va inghiti, sau va cadea foc din cer si-i va arde. Dar toate le patimeau si le rabdau pentru nesocotinta, nestiinta si nepriceperea lor, ca nu se socoteau, nici stiau, nici pricepeau aceasta, ca tot adevaratul dreptmaritor crestin care se teme de Dumnezeu si face poruncile Lui, nevinovat este de niste ganduri spurcate, rele si hulitoare de Dumnezeu ale vicleanului diavol care nu sunt cu voia si invoirea omului, ci sunt niste navaliri diavolesti asupra omului, fara de voia lui.
Pentru care ganduri omul nu are nici o vina sau pacat, nici pedeapsa de la Dumnezeu, fiindca omul nu le primeste nici nu le urmeaza lor, ci ii cad lui napasta. ( caci cum ar putea cineva din crestini sa-L huleasca pe Dumnezeu, Caruia i se inchina si i se roaga ?
Noi crestinii Aceluia ne inchinam si ne rugam si-L binecuvantam ziua si noaptea, in toata vremea si in tot ceasul. Aceluia ii multumim si pe Dansul il preamarim. Aceluia ii slujim, pe Acela il chemam pururea intru ajutorul nostru, inaintea Lui stam si il rugam si pe El Unul il stim Dumnezeu, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, intr-o Dumnezeire, slavit de toata faptura. Pentru Acela toate chinurile si mucenicia cu bucurie le primim, le rabdam si le patimim.
De aceea suntem necajiti si suparati si luptati de vrajmasi, pentru Acela suntem goniti, pentru Acela ne lepadam de lume si de toate cele ce sunt intr-insa. De aceea ii lasam pe parintii, fratii si surorile noastre si ne lasam sotiile si fiii nostri inca si viata noastra si trupul nostru le dam la munci si la pedepse cu osardie. Cum s-ar putea ca sa hulim si sa graim de rau si sa-L ocaram pe Dumnezeul nostru, pentru care in toate zilele murim ?
Insa acele ganduri rele si hulitoare sunt ispitele vicleanului duh ai satanei, care vrea sa ne sminteasca si sa ne desparta pe noi de Dumnezeul nostru. Nimeni nu poate sa faca aceasta precum mai sus am zis, sa se inchine lui Dumnezeu si sa-L huleasca, nici elinii cei pagani. Nici chiar diavolii, care ne aduc si ne arunca in inimi ganduri rele si hulitoare ca acelea, nu indraznesc sa-L huleasca pe Dumnezeu.
Precum despre aceasta marturiseste sfantul Apostol Iacov, fratele Domnului, zicand : tu crezi ca este un Dumnezeu si bine faci, ca si dracii cred si se cutremura. Deci,lucru aratat este, ca ei nu indraznesc sa-L huleasca. Inca si de Domnul Hristos cu frica si cu cutremur se rugau sa nu-i trimita pe ei in chinuri si Il marturiseau si Il graiau de bine, zicand : ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Celui viu ? Ai venit mai inainte de vreme sa ne muncesti ?
Stimu-Te pe Tine cine esti, Sfantul lui Dumnezeu. Precum de aici este aratat si cunoscut lucru ca diavolii, vrajmasi fiind neamului omenesc si avand pururea mare pizma si zavistie asupra noastra, arunca aceste ganduri spurcate si hulitoare de Dumnezeu in inima omului, socotind vrajmasul caci cu acele ganduri hulitoare asupra Dumnezeirii, ar putea omul sa se scarbeasca si sa se deznadajduiasca de mantuire, si cu aceasta sa-l desparta si Sa-l indeparteze de Dumnezeu.
Dar noi crestinii si credinciosii lui Hristos, pentru acele ganduri straine ale vrajmasului diavol, nici o osanda, cercetare, sau pedeapsa nu avem de la Dumnezeu. Ca de ar fi ale noastre si din inima noastra acele ganduri hulitoare, pe care le-am grai noi si le-am zice cu gura noastra, am fi vinovati. Ci noi mai mult voim sa fim arsi in foc decat sa graim cu gura noastra cuvinte de hula asupra Dumnezeului nostru.
De acestea noi instiintandu-ne si incredintandu-ne, nici intr-o seama sa nu bagam acele ganduri, ci cand iti va aduce diavolui si va arunca in inima ta niste ganduri hulitoare ca acelea, sa-i zici si sa-i raspunzi in gandul tau asa: sa se intoarca boala ta pe capul tau si pe crestetul tau si hula ta sa se pogoare asupra ta, viclene diavole si duhule necurate ! Iar eu, Domnului Dumnezeului meu totdeauna ma inchin, il laud si il slavesc si niciodata nu-L voi huli, caci cum as putea eu sa hulesc si proslavesc pe Domnul Dumnezeul meu?
Cum as putea sa-L ocarasc cand in toate zilele si in tot ceasul, cu tot sufletul si inima mea il preamaresc si il rog pe Dansul ? Iar hula ta, viclene diavole, sa se intoarca pe capul tau ! Si in acest chip poti sa te izbavesti de acea ispita diavoleasca, nesocotindu-le si nebagand in seama acele ganduri ale lui, ci ocarandu-l si batjocorind pe vrajmasul diavol, stiind si cunoscand noi ca de la el si ale lui sunt acele ganduri hulitoare iar nu de la noi, nici ale noastre.
Ci de la noi si ale noastre sunt alte ganduri si patimi care se nasc, adica : curvia, preacurvia, imbuibarea pantecului, betia, zavistia, mania, pizma, iubirea de argint, clevetirea, invrajbirea, scumpetea, nemilostivirea, tirania, minciuna si altele asemenea acestora. Aceste patimi sunt din voia noastra, de le vom face ori de nu le vom face.
Si de le vom gandi ori de nu le vom gandi, in cele ce facem noi cu voia noastra, vinovati si gresiti suntem inaintea lui Dumnezeu si numai de acele patimi si pacate si ganduri rele vom fi si noi cercati si intrebati, care sunt sub puterea si stapanirea si voia noastra. Iar de cele ce nu sunt in voia si stapanirea noastra, nu vom fi cercati, nici intrebati si gandurile cele hulitoare de Dumnezeu nu sunt in voia si stapanirea noastra, ci sunt niste lucruri straine ale diavolului, pentru care ganduri noi nevinovati suntem.
Cade-se a sti ca aceste ganduri hulitoare de Dumnezeu, nu le duce diavolul sa le arunce in inimile necredinciosilor pagani si ereticilor, pentru ca spre aceia nu are el zavistie, nici pizma, nici razboi fiindca ei, cu necredinta si eresul lor, nu-i sunt potrivnici, ci ii sunt supusi. Ci toata silinta si nevointa lui este impotriva dreptmaritorilor crestini, ca sa-i impiedice si sa-i sminteasca din credinta lor, sa-i scarbeasca, sa-i deznadajduiasca, sa-i departeze si sa-i instraineze de Dumnezeu.
Ca ne spunea un parinte oarecare din Schit, ca multa scarba si suparare avea de spurcatele si hulitoarele de Dumnezeu ganduri diavolesti. Iar odata nestiind ce sa mai faca de mare scarba si suparare ce avea din acele ganduri dracesti, a mers la fericitul Petru, arhiepiscopui Alexandriei si mucenic si s-a jeluit lui si i-a spus toata scarba si supararea ce o are din pricina acelor ganduri hulitoare asupra Dumnezeirii si asupra credintei crestine.
Iar fericitul arhiepiscop i-a raspuns, zicand : mergi, fiule si te ingrijeste pentru alte greseli ale tale, iar acel pacat pentru gandurile hulitoare asupra Dumnezeirii si asupra credintei crestinesti care zici ca te supara, lasa-l sa fie asupra mea.
Ca tot crestinul dreptmaritor, care slujeste si se inchina lui Dumnezeu cu credinta, nu este vinovat de acele diavolesti ganduri hulitoare de Dumnezeu, ci diavoul le arunca in inima omului fara voia lui, pentru pizma si zavistia lui cea mare, ce o are asupra omului crestin.Ca si mie fiule, odata mi s-a intamplat de ma suparau gandurile hulitoare si mergand m-am jeluit si i-am spus sfantului Pafnutie marturisitorul si mucenicul.
Iar el m-a intarit, zicand asa : cand m-au prins pe mine prigonitorii si m-au dus sa ma munceasca pentru marturisirea lui Hristos, tocmai atunci, la acea judecata si munca, cand ma chinuiau si imi ardeau trupul pentru Domnul Hristos si cu carlige de fier ma strujeau, vicleanul diavol imi aducea ganduri de hula catre Dumnezeu, iar eu ii raspundeam cu manie, zicand : o, duh viclean si necurat, eu sufletul si trupul si toata viata mea mi le dau chinurilor si mortii pentru Dumnezeul meu si tu imi aduci mie ganduri de hula catre Domnul Dumnezeu?
Ca de L-as huli pe Domnul Dumnezeul meu, dupa vicleanul si vrajmasescul tau sfat, nu mi-as da trupul si sangele chinurilor si focului pentru Dansul; ci hula sa se intoarca pe capul tau, viclene diavole ! Acestea spunandu-le fericitul Petru arhiepiscopul, acelui parinte, l-a mangaiat si l-a intarit. Deci, din atata putem noi sa cunoastem, ca acele ganduri diavolesti hulitoare asupra Dumnezeirii, nu se pot goni cu altceva nici intr-alt chip nu se poate izbavi omul cel suparat de dansele, fara numai sa nu le bage niciodata in seama.
Ca nu pot nimic sa-ti strice tie acelea, fiindca acele ganduri nu sunt de la tine, ci de la diavol. Pentru aceea tu n-ai sa dai seama de acele ganduri. Si prea cuviosui parintele nostru Pamvo, ne spunea noua, zicand : eu, fiilor, traind in adancul pustiului si rugandu-ma lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea vietii mele, odata mi-a adus si mi-a aruncat diavolul in inima ganduri hulitoare asupra lui Dumnezeu si a sfintilor Lui si foarte tare ma suparau.
Iar eu nestiind ce sa fac de scarba si supararea ce aveam, am inceput cu osardie a ma ruga lui Dumnezeu sa goneasca si sa departeze de la mine aceste ganduri rele. Si cu asa de mare osardie rugandu-ma lui Dumnezeu, am auzit glas de sus graindu-mi asa : Pamvo, nu avea nici o grija de pacatele straine, ci de ale tale ingrijeste-te ca acele ganduri hulitoare sunt ale vicleanului diavol.
3) Un frate l-a intrebat pe unul din parinti despre gandul hulei, zicand : se necajeste sufletul meu, avvo, de dracul hulii, ci fa mila si spune-mi, din ce mi se intampla si ce voi face ? Raspuns-a batranul: un gand ca acesta ni se intampla noua din clevetire, defaimare si osandire, dar mai vartos din mandrie si dintru a-si face cineva voile sale si a se lenevi in rugaciunea sa, si din manie si iutime care sunt semne ale mandriei, caci aceasta ne arunca pe noi in patimile ce s-au zis si de acolo se naste gandul hulii si de va zabovi in suflet il da dracul hulii la cel al curviei si de multe ori il aduce pana la iesirea din minti, iar de nu se va destepta omul, piere.