Cum se cuvine să mă comport duhovniceşte între oameni

 

Să avem către Dumnezeu inimă de fiu, şi să-L iubim din toată inima. Iar cînd am greşit ceva, îndată să cerem iertare şi să alergăm la mărturisire, cansa-L împăcăm pe Dumnezeu, căci L-am supărat, că Domnul niciodată nu ţine minte răul. Dacă vede că ne-am întors, Se întoarce şi El către noi. Să avem către noi inimă de judecător. Adică cum? Să ne judecăm. Oare,bce gîndim noi Ii place lui Dumnezeu? Ce vorbim noi oare îi place lui Dumnezeu?
Ce fac eu acum oare îi place lui Dumnezeu? Şi îndată conştiinţa ne spune da sau nu. Căci de se va judeca omul pe sine, nu va cădea în judecata lui Dumnezeu! Să ne facem judecători nouă înşine: ..Măi, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intenţionez eu să fac!” Către aproapele să avem inimă de mamă. Ai văzut o mamă bună? Chiar dacă are copii mai mulţi şi dacă unul o supără, o necăjeşte în fel şi chip, ea are milă de toţi. Dacă vede că un copil de-al ei a căzut în apă şi se îneacă, sau în foc, şi strigă: „Mamă, nu mă lăsa!”, ea uită tot. Uită că a supărat-o şi se duce către dînsul şi-l scapă, chiar cu riscul vieţii. Că aşa este mama! Adevărata mamă nu mai ţine minte răul. Atît iubeşte pe copii. Iată, aşa trebuie să avem şi noi inima noastră faţă de toţi. Să ne fie milă de toţi, şi de străini şi de ai noştri. Aşa cere Dumnezeu în Sfînta Evanghelie.
N-ai văzut cloşca? Are atîţia pui şi dacă i-ai luat numai unul, îţi sare în cap, măcar că are mulţi. Aşa şi mama cea bună îşi pune sufletul pentru copii. Această inimă de mamă o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem faţă de toţi. Cînd a fi unul, care chiar de ne-a făcut rău, chiar de ne-a supărat, însă cînd îl vom vedea că este la necaz, să sărim să-l ajutăm, ca să vadă el că noi avem dragoste şi nu ţinem minte răul pe care ni l-a făcut el. Numai aşa vom fi fii ai lui Dumnezeu după dar.
Sursa: Părintele Cleopa, ”Îndrumări duhovnicești”, pag. 14-15