Nu am lacrimi
Eu nu am lacrimi, pocăinţă,
Să plâng trecutul meu căzut.
Nici mir, nici vas de alabastru
Picioarele să-ţi ung şi să sărut.
Ea a venit cu multă umilinţă
Şi s-a plecat smerit în faţa Ta.
Iar eu, lipsită de iubire şi credinţă,
Cu greu înalţ spre Tine ruga mea.
Şi nu i-a fost ruşine ca să plângă
Trecutul său, prea negru de păcat.
Ci ţi-a spălat picioarele cu lacrimi,
Le-a şters şi uns cu mirul cel curat.
Iar eu străin de tot ce-i bun în lume,
Trăind nepăsător de legea cea divină,
Alerg neliniştit prin lumea asta mare
Şi nu găsesc nici pace, nici odihnă.
Eu nu am lacrimi, nu am umilinţă,
Nici dragoste să mă întorc la Tine.
Dar Tu cu milă iarăşi mă primeşte,
Îmi dă iertare, pace şi mă mântuieşte.
Silvia Moian
