De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
De poţi atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi nici o clipă încrederea în tine;
De poţi s-aştepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea,
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi,
Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea;
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării,
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta ţel,
De poţi să nu cazi pradă nici când disperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut
De poţi risca pe-o carte întrega ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Ş-atunci, fără a scoate-o vorbă de durere,
Să-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Şi dacă corpul tău uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă,
Să steie peste vreme aşa cum stă o stâncă;
De poţi vorbi mulţimii, fără să minţi, şi dacă
Te poţi plimba cu regii, fără a te îngâmfa,
De nici amicii, nici duşmanii, nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;
Şi dacă poţi să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi pământul cu bunurile-i toate,
Şi ceea ce-i mai mult chiar, să ştii-vei fi un OM!
