Media minimă pentru participarea la examenul de admitere la studiile doctorale va fi 8,51. La propunerea decanilor Facultăţilor de Teologie din ţară, hotărârea a fost luată în cadrul lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurate în zilele de 10-11 februarie 2010, informează Basilica. „Sfântul Sinod a hotărât păstrarea mediei minime 8, 51, atât pentru admiterea la doctorat, cât şi pentru ocuparea unui post didactic în învăţământul teologic ortodox universitar. Tot atunci Sfântul Sinod a hotărât ca media 8, 51 să fie calculată prin următoarea formulă: media ciclului de licenţă, care cuprinde media anului I, media anului al II-lea, media anului al III-lea, media anului al IV-lea, plus media de licenţă, împărţit la 5, cu o pondere de 70% şi media de la master, formată din media anului I, plus media anului al II-lea, plus media dizertaţiei, împărţit la 3, cu o pondere de 30%”, a declarat pentru Radio Trinitas pr. Florin Marica, inspector în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
8, 51 – media minimă pentru admiterea la studiile de doctorat
8, 51 – media minimă pentru admiterea la studiile de doctorat