Noua biserică ortodoxă din Bibirevo va fi cea mai spațioasă din Rusia, depășind Catedrala Hristos Mântuitorul, din Moscova

Biserica dedicată Soborului Sfinţilor Moscovei, care se ridică în Bibirevo, va putea primi cu 500 de credincioşi mai mult decât Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. Este construită după proiectul Arhitectului rus Viktor Zaharov, care a lucrat în Ministerul pentru Energie Nucleară mai mulţi ani şi a proiectat acceleratoare nucleare, se precizează într-un articol al publicaţiei ortodoxe Krestovskii Puti.
Discuţiile asupra proiectului şi lucrările pregătitoare au fost urmate de unele situaţii neobişnuite. În primul rând, proiectul lui Zaharov a avut o mulţime de adversari care, potrivit acestuia, îi aminteau de „nebunia demonică, atunci când ţipau: astfel de lucruri nu ar trebui să fie construite în Moscova, nu poate fi construit aşa ceva!
Atunci când renumitul arhitect misionar a stat de vorbă cu parohul Bisericii Bibirevo, stareţul Serghei (Ribko), pe aceasta temă, el i-a spus: „înseamnă că proiectul este aprobat în eşaloanele superioare, dacă inamicul este revoltat”.
„Iar la următoarea sesiune, când un arhitect ne-a spus, mie şi pr. Serghei: „o veţi construi doar peste cadavrul meu!”, i-am răspuns: „Nu îţi preţuieşti prea mult viaţa”. Într-o lună a avut loc un consiliu public, la care au fost prezente şi autorităţile Moscovei. Apoi, totul s-a schimbat în mod miraculos. Persoanele care insultau proiectul, îl numeau acum un model contemporan de biserică”, a spus Zaharov.
Potrivit acestuia, până şi acel arhitect îşi schimbase poziţia, susţinând realizarea construcţiei, iar ceva mai târziu, când Zaharov avea sa viziteze cimitirul în care mama sa era înmormântata, a văzut un mormânt proaspăt, cu numele acestuia pe el.
„Multe alte semne au avut loc în timpul construcţiei bisericii”, a mai spus Zaharov. Odată, un lucrător a căzut dintr-un punct înalt şi, în ciuda acestui fapt, el a supravieţuit, ba chiar nu a fost nici măcar rănit.

www.lacasuriortodoxe.ro