El este Viața și această Viață este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii și motivația pentru care se săvârșesc rugăciuni pentru cei adormiți. Ceea ce îi ține vii pe cei adormiți este dragostea noastră adevărată pentru Hristos, pentru că această, Dragostea, îi ține “în Hristos“; și cât de mult greșesc acei așa ziși creștini care resping pomenirea morților, considerând-o nefolositoare.
În cadrul Panihizii celei mari, se pot pomeni toți cei care au murit aflându-se în sânul Bisericii. Fiecare creștin ortodox este dator să știe faptul că orice slujbă a Bisericii se săvârșește numai pentru cei care sunt membri ai ei, adică au devenit prin Sfintele Taine, mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos. Iată de ce, nu pot fi pomeniți copiii morți nebotezați, pentru că ei nu sunt membri ai Bisericii. De asemeni, nu pot fi pomeniți ateiștii, care deși pot avea Taina Sfântului Botez, deschis sau lepădat de Hristos. Nici sinucigașii nu sunt pomeniți în Ortodoxie.
Absolut necesară la pomenirea morților este coliva de grâu. Ea este expresia materială a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuşi le-a înfăţișat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot așa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (I Corinteni 15, 36). Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul.
Legănarea colivei cu mâinile este, pe de-o parte, expresia legăturii sufleteşti vii şi reale cu cei adormiţi, iar pe de altă parte, încă un semn al învierii, închipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia morţii şi învierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).
Preot Iulian Rață