Cei mai multi dintre noi vom spune ca mintim pe cineva doar in situatii deosebite si doar ca sa nu suparam pe acel cineva cu ceva. Apoi, cei mai multi dintre oamenii cred ca frica de consecinte este sentimentul care sta in spatele deciziei de a minti, fie ca este vorba de denaturarea adevarului sau de relatarea sa partiala si tendentioasa.
Insa tin sa contrazic aceste statistici aproape unanim acceptate, pentru ca defapt de cele mai multe ori nu mintim de frica ci de placere, si mai intotdeauna ne mintim pe noi insine si nu o alta persoana. Adesea omul este cel mai mare mincinos al sau, iar crestinul de multe ori nu face nici el exceptie.
Ne mintim aproape in fiecare zi, intr-o multime de aspecte ale vietii, de la cele mai neinsemnate pana la cele mai importante, si toata aceasta minciuna a propriei persoane nu vine decat din aparenta placere pe care o da iubirea de sine. Ne mintim pentru ca ne adulam pe noi insine, pentru ca iubim comoditatea sufleteasca si pentru ca minciuna nu ne deranjeaza cum ne deranjeaza adevarul despre propria persoana.
Ne mintim ca noi suntem mai destepti, mai frumosi, mai virtuosi decat cei din jurul nostru desi nu suntem. Ne mintim ca nimeni nu poate face lucrurile atat de bine precum le facem noi, desi nu este asa. Ne mintim de cele mai multe ori ca judecata noastra este cea mai dreapta si cea mai apropiata de adevarul absolut al lucrurilor, dar noi insine suntem departe cu faptele noastre de adevar.
Ne lingusim atunci cand facem o fapta buna, mintindu-ne ca nu sunt multi cei care fac asemenea. Ne amagim ca am realizat ceva la viata noastra comparandu-ne cu ce au realizxat altii de langa noi, fara sa facem insa adevarata comparatie: aceea de a vedea a cata parte am facut din intregul pe care l-am fi putut face dar nu l-am facut. Ne pacalim de multe ori incredintandu-ne ca meritam mai mult decat avem, caci ceea ce speram sa dobandim credem ca ni se cuvine de drept.
Noi singuri ne tragem presul de sub picioare atunci cand nu mai lasam constiinta sa ne spuna adevarul ci invitam iubirea de sine sa ne satisfaca simturile. Noi singuri ne facem un mare deserviciu ca fugim de adevarul dureros despre propria persoana ce duce spre vindecare, preferand sa ne denaturam propria imagine cosmetizand-o cu pareri nereale despre sine.
Noi insine nu suntem drepti judecatori cu no insine si cum oare am putea fi fata de ceilalti oameni.
Ne strecoara cel viclean vorbe frumoase despre propria persoana si noi ne grabim sa le aprobam. Ne strecoara cel rau ganduri rele despre cei din jur iar noi ne grabim sa sustinem „adevarul” acelor lucruri.
Cunoasteti mincinosul? „Doamne eu ma stradui sa fiu un bun crestin dar ma nedreptateste vecinul, colegul, mama, tata, fratele, amicul si tot omul de langa mine”
Dar tu care te nedreptatesti in fiecare zi, mintindu-te?
Nu te mai nedreptati tu cu minciunile iubirii de sine si ai sa vezi ca nu te vor mai nedreptati nici ceilalti oameni!
