Cititori cu gânduri tulburi, dar smerite,
Căutaţi răspunsul astăzi şi la noi;
Şi chiar dacă lucrăm cu inimi prăfuite
Tot ne iubiţi cum suntem căci învăţăm cu voi.
Cititori cu viaţa ostenită în nădejde,
Aşteptaţi răspunsul nostru de la cer,
Dar Dumnezeu pe noi doar astăzi ne primeşte
Grăbiţi deci pocăinţa, c-a noastre zile pier.
Mireasa lui Hristos tot astăzi e-n prigoană,
Iar noi, câţiva creştini, suntem neputincioşi
Căci din mândria noastră am renunţat la Mamă
Crezând că fără Duh vom naşte credincioşi.
O clipă distanţează urcarea către rai –
Doar noi o măsurăm în ani cu ceas la mână;
Iar de aveţi un frate şi-n ochiul său un pai
Plecaţi-vă genunchiul căci nu e vreme bună.
Nu mai e timp de lacrimi lipite de avere
Şi nici să ne mâhnim că lumea-i înşelată
Hristos aşteaptă crucea, doar asta El ne cere,
Iar noi Îl ascultăm cu poată încuiată.
Cititori cu gândul pornit în căutare
A tot ce-n astă clipă-l mai poate mângâia
Umili, şi-aceiaşi noi, vă cerem azi iertare
De n-am ştiut răspunsul, şi poate trebuia …
Cu umilinţă,
RamonaBV