Întreabă preotul

Răspunsuri pentru viața de zi cu zi

Întrebări și răspunsuri

Explorează categoriile sau caută un subiect. Întrebările sunt anonime, iar cele mai noi apar primele.

Explorează după categorie

Mergi la întrebări și răspunsuri

Alege o temă pentru a vedea întrebările și răspunsurile de mai jos.

Dependențe — Fumatul, alcoolul, drogurile și jocurile de noroc.

Întrebări despre Dependențe

Vezi toate întrebările

260 întrebări

Fragmente din întrebări și răspunsuri; deschide întrebarea pentru textul integral
Număr și datăÎntrebare și răspuns
#1001669305.04.2013 12:04
Întrebare
Mă iertaţi, am citit că este păcat să-ţi tai părul scurt, dacă eşti femeie. Eu mereu îmi tai părul o fi păcat, dar eu nu pot avea părul mare (nu că nu mi-ar plăcea să-l am mare), dar pe mine de la părul mare mă doare capul, chiar dacă îl ţin legat, mai ales dacă e să-l las pe spate (nu-mi place să-l las desfăcut), atunci în situaţia asta de faţă…
Răspuns

Re:

Nu vă supărați nici Dvs. pe noi, dar, nu suntem la târg. Adică, da poate eu se poate să nu port fuste, sau, da poate eu se poate să mă frezez, etc. Nu eu am stabilit aceste reguli. Despre aceasta ne vorbește Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură, atât a Vechiului cât și a Noului Testament! Iertați-mă! Preot Iulian Rață
Citește integral
#1001669005.04.2013 12:04
Întrebare
Bună ziua, am o mică întrebare. Într-o zi aflându-mă în transport public, lângă mine s-a aşezat un moş, şi a început să comunice cu mine, nu cred să conteze, dar am 22 ani, şi deci, a început să întrebe din ce an sunt, în ce lună m-am născut, şi pe ce dată, şi a început a-mi spune că sunt deştept, că privesc mereu înainte şi multe chestii de…
Răspuns

Re:

Nu cred că se consideră. Iar moșul, sărmănelul, în loc să se pregătească de întâlnirea cu Hristos, se pregătește de iad... Păcat de el! Roagă-te frate! Dacă Dumnezeu ar fi vrut să cunoaștem viitorul nostru, ni-l descoperea, dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, ne dădea aripi. Dumnezeu însă știe, că lucrurile sunt bune așa cum sunt! Să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru aceasta! Preot Iulian Rață
Citește integral
#1001668205.04.2013 00:04

joc

Întrebare
Sărut mâna, Părinte! Aş vrea să mă ajutaţi cu un sfat. Am un frate de 26 ani care a terminat facultatea şi nu şi-a găsit de lucru. A plecat în străinătate în vreo 2 ţări şi nu a găsit nici acolo de lucru. S-a întors acasă şi a început să practice jocuri de noroc. Părinţii nu au ştiut de asta. A împrumutat bani de jur împrejur ca să joace la…
Răspuns

Re: joc

Dragă soră, asta este o boală de care este foarte greu de scăpat, numai dacă fratele tău singur vrea, atunci și Dumnezeu îl va ajuta, rugăciunea rudelor, și a lui personală, dar mai întâi să meargă la părintele duhovnic să se mărturisească, altfel nu va scăpa de otrava aciasta distrugătoare de suflete și vieți. Prot Victor Mihalachi
Citește integral
#1001665704.04.2013 13:04
Întrebare
Bună ziua. Acum 13 ani l-am cunoscut pe soţul meu, dar abia acum 4 ani am fost acceptată de părinţii lui, iar anul trecut ne-am şi căsătorit, dar nu înainte de a ne spovedi. Dintotdeauna soţul meu a băut, dar l-am acceptat aşa pentru că nu am vrut să îl las singur cu boala aceasta şi îl şi iubesc. Acum bea din ce în ce mai mult, cu toate că avem…
Răspuns

Re:

Dragă soră, uite aici coret ai spus-o, nu ești ferbinte, eu îți zic nici caldă nu ești, nu că ferbinte.Eu îți sugerez cum să zici, cum să te rogi: ”Doamne, dacă exiști, luminează-mă și-Ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul! ”Și, pentru acest gând smerit și dispoziție de a sluji lui Dumnezeu, Domnul te va lumina negreșit. Pe cel care Mă caut îl iubesc, zice Domnul, și cei ce Mă caută vor afla har (Pr. 8, 17).Domnul ne iubește mai mult decât ne putem iubi noi înșine. Dar când sufletul…
Citește integral
#1001652328.03.2013 18:03

dezmăț

Întrebare
Doamne ajută: de ce în ziua de azi toate femeile fumează şi se machiază? Din fericire eu nici una, nici alta nu folosesc (cu excepţii la o căsătorie sau alte zile festive, asta foarte rar se întâmplă la mine, o dată pe an poate, sau poate chiar deloc). Nu ajută la nimic dacă fumezi sau te machiezi. Machiajul pentru unele femeii e atracţie, poate…
Răspuns

Re: dezmăț

Of dragii mei, întradevăr boala veacului acesta, nu mai înțelegi unde e femee și undei bărbat, mai multe femei fumătoare, în pantaloni, tunse scurt, fără broboadă, fără de Dumnezeu, și voi vreți o societate sănătoasă , de unde? Sfântul Ioan Gură de Aur spunea , dacă am avea o generație de mame creștine, am schimba cursul istoriei. Ce exemplu primesc copii de la așa mame, copii zămisliți în beții, fumând, vorbe urâte, desfrânări etc. Dumnezeu încă ne mai rabdă , nu știu cum dar ne rabdă.…
Citește integral
#1001637322.03.2013 14:03

Fumatul

Întrebare
Vă rog să mă ajutaţi cu o întrebare, dacă ţinem post de mâncare şi ne străduim să îl ţinem şi cu toate simţurile noastre, facem milostenii, ne ducem la biserică de fiecare dată şi ne rugăm mult acasă, dar fumăm este totul în zădar?
Răspuns

Re: Fumatul

Pai dragă soră, cum îl ții cu toate simțurile dacă fumezi, unde este simțul voinței tale, să te lepezi de a mai pune în gură puța diavolului, mă ertați dar asta este, dacă Dumnezeu dorea ca omul să fumeze cred că îi făcea un hogeac în cap ca să iasă fumul, Doamne iartă-ne pe noi păcătoșii, în ce ați transformat chipul și asemănarea lui Dumnezeu , o spurcați cu toate mârșăviile. Cu toate simțurile însiamnă cu totul absolut îmcepând de la alimente și sfârșind cu gândul. Prot Victor Mihalachi
Citește integral
#1001629719.03.2013 18:03

Trafic cu viata

Întrebare
Sărut mâna, părinte! Vă trimit ceva şi sper că de aici să tragă şi alţii concluzia, văzând acest filmuleţ: Aşadar feriţi-vă, oameni buni! De ce credeţi că au dispărut copii? Sigur este mult mai grav şi implicarea "oamenilor" este mai agresivă ca drogurile. Credeţi că Dumnezeu ne mai poate ierta? O să ne dorim singuri să vină sfârşitul lumii!…
Răspuns

Re: Trafic cu viata

Doamne ajută! Sper să fie de folos, măcar cuiva, spre înțelepțire...
Citește integral
#1001623616.03.2013 00:03
Întrebare
Sărut mâna, părinte! Sunt tot eu păcătosul cel de la întrebarea 16078. Părinte, aveţi perfectă dreptate, dar stau şi mă întreb,oare cei care nu cred în Dumnezeu, cei care nu merg la biserică, cei care fac păcate, gen: desfrâru, beţie, fumat, furturi, etc, oare de ce ei au servicu, au o iubită, sunt fericiţi, sănătoşi, au de toate, sunt împliniţi…
Răspuns

Re:

Dragă frate, nimic şi nimeni nu ne împiedică să dobândim şi noi acum fericirea păcătoşilor care s-au pocăit înaintea Domnului nostru Iisus Hristos. El le-a spus despre Sine celor ce cred în El: Iată, Eu cu voi sunt în toa­te zilele, până la sfârşitul veacului (Mt. 28, 20). Când te vei înfăţişa părintelui tău duhovnic, el îţi va întări adevărul vestit de noi: „Iată, fiule”, îţi va spune, „Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta”. Stând înaintea lui Hristos însuşi, cere de la El şi primeşte…
Citește integral
#1001621314.03.2013 20:03

viaţa de zi cu zi

Întrebare
Sărut mâna, părinte. Părinte, aşa un caz. O doamnă a fost botezată, dar toată viaţa cât a trăit nu a frecventat biserica, nu s-a mărturisit, cununată a fost, dar nu s-a împărtăşit, nu şi-a iubit părinţii. Nu demult ea a murit de patima alcoolului. A fost înmormăntată creştineşte, cu preot. Se poate să o pomenesc la biserică la sfintele liturghii?
Răspuns

Re: viaţa de zi cu zi

Dragă frate, , nu am știut că se înmormântează oamenii cu preot, la noi preotul rămâne cu oamenii, glumesc clar că sper să înțelegeți, pentru aciastă femeie vă rugați acasă , la Sfânta și Dumnezeiasca Liturgie nu se poate de pomenit, în viață a negat slujba , nu a avut nevoie de ea, de ce acuma să o băgăm cu sila în slujbă. Doamne iartă-o pe această roabă a Ta, răposată. Prot Victor Mihalachi
Citește integral
#1001614812.03.2013 14:03
Întrebare
Sărut mâna, părinte, aş dori să vă spun of-ul meu şi mi-aş dori să-mi daţi şi un răspuns cu ce aş putea să fac în legătură cu problema mea. Eu m-am căsătorit din dragoste cu soţul meu acum 5 ani, acum avem şi doi copii împreună, însă noi am avut probleme chiar de la început cu soacra, care s-a băgat între noi pentru că nu mă vroia pe mine de…
Răspuns

Re:

Dragă soră, autoritatea soților trebuie să izvorască din dragostea cu care-și slujesc familia, nu din faptul că ei au un rol dominant în contextul relațiilor familiale. Principala virtute a soților care-și conduc soțiile este dragostea. Fără îndoială, soțul va câștiga respectul și ascultarea soției lui prin dragostea sa jertfelnică pentru ea, iar nu prin amenințări și frică. Bărbatul să nu-și disprețuiască soția din pricina că ea îi este supusă, pentru că ea este trupul său. Iar capul, dacă va…
Citește integral
#1001611510.03.2013 15:03

alcoolism

Întrebare
Doamne ajută! Părinte, cum aş putea să-l ajut pe fratele meu, care după ce a avut un accident (a fost atacat şi bătut de nişte necunoscuţi atât de tare că a fost nevoie să se pensioneze, având un rinichi rupt şi traumatism cranian, cu lipsa unei bucăţi de os pe partea stângă) în 2002, iar de vreo câţiva ani şi-a găsit evadarea în alcool. Când se…
Răspuns

Re: alcoolism

Dragă soră, este foarte bine că te rogi pentru el, dar mai e nevoie de asistență permanentă lângă el, de lămuriri ce însiamnă beția, de răbdare, credință, dragoste .Acestea sunt calitățile necesare pe care trebue să le simtă el în preajmă permanent susținere și cele enumerate mai sus.Iată aici câteva filme care îți vor fi de ajutor în lupta pentru fratele tău. Prot Victor Mihalachi
Citește integral
#1001608007.03.2013 19:03

Patima betiei

Întrebare
Sărut mâna, părinte. Vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc, dar am o întrebare. Dar până la adresarea ei, o să vă spun câteva cuvinte despre problema mea. Tatăl meu este alcoolic, iar mama începe cu paşi înceţi dar siguri să-i calce pe urme. Eu sunt plecată întreaga săptămână la facultate, într-un alt oraş şi vin săptămânal doar în week-end. Atunci…
Răspuns

Re: Patima betiei

Scumpă soră, vă înțeleg durerea! Din păcate, mă doare foarte și foarte mult cât de iscusit diavolul distruge cu această patimă drumul nostru spre mântuirea sufletului! Cu durere în suflet, trebuie să recunosc că și pe mulți creștini din satul pe care-l păstoresc, la fel suferă... Noi, în pagina noastră am oferit mai multe răspunsuri la subiect. Le puteți vedea aici! Sper ca, măcar careva din răspunsuri să vă fie de folos! Preot Iulian Rață
Citește integral
#1001588223.02.2013 01:02

Părinţii

Întrebare
Doamne ajută la tot lucru ce îl faceţi! Nu de puţine ori am citit mărturisirea unor tineri care suferă/au suferit din cauza părinţilor, chiar recent într. Nr. 15869. Prin asta am trecut şi eu, când eram mică şi ceva nu îmi plăcea - "ameninţarea" mea era că am să plec de acasă (copilării). Îmi doream să fi avut o altă familie, să am o mamă (întru…
Răspuns

Re: Părinţii

Mulțumesc mult pentru această mărturie! Tare, tare mult mă bucură astfel de mărturii, care la sigur ne întărește pe fiecare dintre noi în credință, în răbdare în smerenie și nu în ultimul rând în rugăciune! Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Preot Iulian Rață
Citește integral
#1001587422.02.2013 22:02
Întrebare
Bună seara. Legat de întrebarea cu nr.15869, dar şi nu numai. Am să vă zic şi eu ceva. Şi tatăl meu era violent, mai ales când era băut. Mereu îmi zicea "că mai bine mă lăsa la spital, când m-a născut, decât să mă fi crescut şi să nu fi ştiut ce creşte"? Eu născându-mă prematur, am stat mult timp la spital, din spusele părinţilor. Întrebarea mea…
Răspuns

Re:

Dragii noștri, pot să vă spun altceva. Povestea vieții Dvs. este pentru fiecare dintre cei care zic că nu se mai poate de trăit un exemplu de răbdare, care demonstrează că se poate! Cu tot greul, cu toate necazurile, trebuie să mergem înainte! Prin răbdarea voastră, vă ve-ți dobândi sufletele voastre! Mulțumesc pentru această mărturie! Preot Iulian Rață
Citește integral
#1001587222.02.2013 18:02

ajutor

Întrebare
Doamne ajută, Părinte! Vă rog foarte mult să mă ajutați. Soțul se adâncește tot mai mult în patima beției, a devenit isteric, agresiv, umilitor. Nu reușesc să trăiesc creștinește liniștită, sunt cu mari probleme de sănătate. Nu mai are respect față de familie, frați, surori. El vrea să bea și noi nu trebuie să-i încurcăm în dorința lui. Iată așa…
Răspuns

Re: ajutor

Vă compătimesc soră... Îmi pare foarte și foarte rău pentru necazul Dvs. Să fiu sincer, personal văd cât de mult omoară patima beției comunitatea mea, pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu spre păstorire. Practic, 6 din cei care au trecut la Domnul în anul acesta, au trecut din pricina patimei beției. E strașnic de tot! Părinții care activează în pagina noastră au oferit mai multe răspunsuri la întrebări similare cu cea a Dvs! Vă rog să le citiți aici! Poate aflați ceva de folos și de ajutor și…
Citește integral
#1001560508.02.2013 20:02

suferinta

Întrebare
Sărut mâna, părinte! Vă rog să mă ajutaţi cu nişte sfaturi, este vorba de o verişoară de a mea care din copilărie a fost urmărită de ghinion: tatăl ei a băut toata viaţa, nu a realizat nimic nici măcar un cuib de casă. A făcut scandaluri pe fonul consumului de alcool, de aceea ea s-a căsătorit cu primul bărbat, care a cerut-o de soţie, numai ca…
Răspuns

Re: suferinta

Dragă soră,fă și tu ce a făcut samarineanul pentru cel căzut între tâlhari, mai discută cu cei care știi că au credință și săriții î ajutor ca să simtă adevărata credință, iar voi cei ce o veți ajuta comori în cer vă ve-ți acumula. Dumnezeu să vă ajute la înfăptuirea faptelor milosteniei. Prot Victor Mihalachi
Citește integral
#1001541728.01.2013 12:01

fumatul si postul

Întrebare
Sunt o fumătoare, pot ţine post? cu respect.
Răspuns

Re: fumatul si postul

Da întrebare amuzantă, dacă lași fumatul poți ține post, eu îmi aduc aminte cum una din cititoarele noastre a scris , când bunica ia zis că țigara este puța dracului , imediat a lăsat scârboasa treabă și nu a mai fumat. Deci dragă soră, lasă răul obicei de ați distruge trupul și a te încărca de păcate. Tot ceia ce este spre dăunarea trupului, este păcat înaintea lui Dumnezeu. Prot Victor Mihalachi
Citește integral
#1001532923.01.2013 13:01

dependenta

Întrebare
Bună ziua. Recent mi-am dat seama că sufăr de dependența de a visa cu ochii deschiși. Este o tulburare compulsivă care se numește maladaptive daydreaming disorder (nu prea știu cum s-ar traduce în română) și sufăr de ea de peste 20 de ani. Credeam că sunt ciudată și mi-a fost rușine să vorbesc cu cineva despre asta, dar tocmai am aflat că sunt o…
Răspuns

Re: dependenta

Dragii noștri cititori, eu vă îndemn să ne rugăm pentru sora noastră Silvia , ca să o izbăviască Domnul de acele neplăcute momente din viața ei de a perde timpul fără sens. Doamne ajută. Prot Victor Mihalachi
Citește integral
#1001530522.01.2013 17:01

betie

Întrebare
Bună ziua, stimate parinte, multe am citit despre viaţa familiară, dar oricum nu înţeleg cum să mă port cu soţul meu în cazul când el îi dă prea des cu păharul şi cu ţigara, nu pot eu tăcea în acel moment şi am impresia că dacă aş mai tăcea, el nu s-ar mai opri. Când tac, el mă întreabă de ce tac şi oricum începe cearta. Sfătuiţi-mă stimate…
Răspuns

Re: betie

Dragă soră, cel mai bine ar fi să te cooperezi cu Dumnezeu, să te rogi , să postești pentru el împreună cu copii ca Dumnezeu săl izbăviască de aceste patimi perzătoare de suflet, și să-l îndrepte pe calea cea dreaptă. Prot Victor Mihalachi
Citește integral
#1001496128.12.2012 21:12

ajutor

Întrebare
Sărut mâna, părinte! Este păcat dacă nu mai ajut cu bani o femeie săracă, singură cu 2 copii, (dintre care unul este finul meu, botezat de mine, de 2 ani şi jumătate), dar care fumează şi care nu vrea să lucreze nicăieri, pe motiv că statul îi dă ceva bani (cam 350 RON/ Lună) şi nu vrea să-i piardă, şi nici copilul mic nu vrea să-l lase la creşă?…
Răspuns

Re: ajutor

În primul rând, nu e bine să judecăm. În al doilea rând, nu e bine să dăm așa pur și simplu. Noi, nu trebuie să le dăm oamenilor peștele. Noi trebuie să le dăm undița și să-i învățăm a prinde pește. Dacă însă ei vor doar peștele, să răspundă ei înaintea Domnului! Preot Iulian Rață
Citește integral