Întrebarea #1002195

Acea rugăciune de care ați amintit este o învățătură lăsate de Sfântul Ioan din Kronstadt și eu nu văd nimic atât de ușor în rostirea lor și iertarea de către Dumnezeu, după cum o vedeți dvs. Omul trebuie să le rostească după ce s-a lăsat el de lume, patimi, păcate, când ajunge la pocăință din inimă și când luptă aprig cu răstignirea propriilor păcate zilnic, apoi îl roagă pe Domnul să-l ierte și ajute în lupta lui și să nu i le mai amintească. Câți din noi facem așa?! Câți rostesc numai cu buzele: Doamne, Doamne și apoi umblă în căi strâmbe?! Nu, dragi frați, așa nu ți se iartă nimic, Domnul vede intenția, pocăința, inima, sufletul oricui și la judecată îți va spune: nu oricine zice Doamne, Doamne se va mântui... Așa că, acel care ia ușuratic rugăciunile din mare înfrângere de inimă, e departe de adevărata pocăință. Văd că judecați ușor acel tâlhar, dar aveți mai multă înțelepciune decât Domnul ca să înțelegeți pentru ce a fost mântuit?! Oricine are dreptul la pocăință, chiar și-n ultimul ceas de viață, căci spus este: în ce te voi găsi, în aceea te voi judeca. Și dacă Domnul e stăpân peste toate, el dă bunătățile lui cui vrea, ce avem noi cu deciziile Lui?! Sau ochiul nostru e rău și nu putem vedea bunătatea lui?! Ar fi bine să ne smerim și să încetăm a avea prejudiții și judecăți, și să încercăm să ne bucurăm pentru aproapele, chiar de a câștigat împărăția cerului într-o minută, ducând o viață păcătoasă. În acest caz, cum credeți, cine va iubi mai mult pe stăpân?! Cât despre gelozia dvs, e neîntemeiată: dacă-am ști noi, fiecare în parte câtă dragoste are Dumnezeu pentru toți, n-am mai deschide gura. Așa pare că unul e iubit mai mult decât altul, dar de unde știm noi chinul sufletului celui ce pare mai iubit?! Sau aplecările genunchilor lui și inima, smerenia lui?! Dacă e iubit, atunci are și pentru ce, de ce nu râvniți și dvs la o așa iubire fără gelozie, dar s-o luați ca drept exemplu. Iată de azi înainte să lucrați fapta bună ca să câștigați inima Domnului și iubirea lui, să-L faceți fericit zi de zi, aveți un obiectiv mare de atins, sper că și focul dorinței dvs va fi mare. Noi uneori cu buzele numai spunem că suntem păcătoși, dar inima ne e departe de la trăirea acestei umilințe. Cum spune și Sfântul apostol Pavel: după ce vom face tot ce ne-a poruncit Domnul și vom sluji fraților cu smerenie, tot netrebnici să ne socotim. Iată trăirea cuvântului ”sunt păcătos”. Căci un om care se simte cu adevărat păcătos nu mai are nici o pretenție, ori judecată față de aproapele, ci stă într-un colțișor neobservat și e fericit că e mic, acolo jos, chiar dacă simte că Domnul l-a iertat. Sper ca cuvintele mele să vă ajute să priviți altfel lucrurile și să îmbrățișați o dragoste pură pentru aproapele.

Un pustnic se ruga cât e noaptea de lungă și striga: ”Doamne mântuiește pe toți frații mei sau șterge-mă și pe mine din Cartea Vieții! Nu doresc Raiul dacă voi fi singur acolo!”

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie