Păcatul ne-a făcut să credem
Că nu mai este Dumnezeu,
Că lumea e doar ce se vede,
Să raportăm totul la ”eu”
Ne-am împăcat duhul cu dânsul,
Şi-n el gândirea ne-am zidit,
Cultura, arta, moda, viaţa,
Vădesc păcatul negreşit.
Credinţa s-a tot stins cu vremea,
Scobită zilnic de păcat,
Primind uşor, uşor cu timpul,
Mai mult şi tot mai mult păcat .
Păcatele de altă dată,
Erau mustrate cu asprime,
Făcute cu mare fereală,
De ortodocşi, şi cu ruşine.
Le înfiera public tot omul ,
Ştia oricine că-i un rău ,
Ce afecta viaţa , în lume ,
Şi-ndepărta de Dumnezeu .
Acum în ţară ortodoxă ,
Păcatul este practicat ,
Fără ruşine ,- i-o virtute -,
Şi culmea , e chiar apărat .
Dar paguba este imensă
Morala prăbuşit-aduce,
Profit murdar, hoţii , corupţii,
Şi în popor o mare cruce .
Mâniia cerului ne-atinge,
Dezmăţu-n neam ne pustieşte ,
Coboară omul la instincte ,
Şi ura-n oameni clocoteşte .
Decând mijloacele moderne ,
Ne-aduc în casă-ntreaga lume,
Ortodoxiia ţării noastre
Pierde mereu , pe cele bune.
Azi cîntă-n casă , dar şi-n suflet ,
Întreg păcatul din apus ,
Dezmăţ , neruşinare, modă ,
Ce-l scot din inimi pe Iisus .
Ajung , păcate şi imagini ,
Din orice colţ de pe pământ ,
Din oameni , duşmani ai credinţei ,
Care hulesc şi Duhul Sfânt .
Au ocupat locul de cinste ,
În casele noastre creştine ,
Ne-au câştigat total iubirea ,
Şi socotim că-i foarte bine .
Totul ptrunde-adânc în suflet .
Precm vedem aşa gândim .
Subconştientul înghite totul ,
Dar oare îl mai curăţim ???
C-o rugăciune spusă-n fugă ,
C-u gând străin , fără Iisus ,
Şi-o spovedanie formală ,
Îl curăţim ? Oare-i deajuns ?
Unde începe adevărul ,
În mintea noastră convertită ,
Subconştient de-atâtea rele ?
Nu pier , acestea într-o clipită?
Relaţia cu Domnul slavei ,
Se cere vie şi trăită ,
Prin adevărul din credinţă ,
Şi viaţa noastră-n El gândită.
Cum poţi iubi pe-acela care ,
Nu-l simţi , nu-l ştii nici din cuvânt ,
Şi nu trăieşti cu El în suflet ,
Deşi-n botez ai legământ ?
Vrem adevăr şi vrem credinţă ,
Şi semne de la Dumnezeu ,
Vrem lume bună , vrem dreptate ,
Dar noi iubim doar ce e rău .
Subconştientul nostru-i negru ,
Nu doar din cele ceam făcut ,
Ci din trăirile culese ,
Din ce-auzim şi ce-am văzut .
Din ce-am primit vrăjiţi o clipă ,
Din ce-am crezut şi aprobat ,
Părtaşi suntem fără de voie ,
Şi-n noi adânc s-a instalat .
Sfinţii părinţi ştiind acestea
Departe au fugit de lume ,
Şi ceas de ceas , clipă de clipă ,
Trăiau în post şi-n rugăciune .
Au construit sfinte locaşuri
Cât mai departe , mai ferit ,
De răul ce pătrunde-n suflet ,
În acest mod foarte perfid.
Gândirea noastră îşi adună ,
Puterea ei , din ce trăim ,
Din ce-adunăm clipă de clipă ,
Subconştient – fără să ştim- .
Înloc să facem loc în suflet ,
Lui Dumnezeu şi celor bune ,
Primim ce ne trimite lumea ,
Şi pe imagini şi pe strune.
Numai cântările credinţei ,
Şi duhul ortodox , sminteşte ,
Cultura lumii , occidentul ,
Şi-adânc în duh îi răscoleşte.
De mici crescuţi cu-aceste lucruri ,
Suntem complet ziditi , de lume ,
Dar unde-i Dumnezeu în inimi ,
Şi cui trimitem rugăciune ?
Unde-i trăirea ortodoxă ,
Când adevărul nu-i trăit ,
Decât formal , câteva clipe ,
Cu gându-n lume risipit ?
Cum cerem Domnului dreptate ,
Când iată noi în ce tăim ,
Cu cine împărţim iubirea ,
Şi timpul cui îl dăruim .
Amar de ani privind ecranul ,
Subconştientu-i sufocat ,
Şi convertit total acelor ,
Ce ne-au crescut şi educat .
Vrem să sporim în rugăciune ,
Şi totul ni se-mpotriveşte ,
Ni-ii sufletul blocat în ele ,
Şi totu-n van se risipeşte .
Biserică , pomelnic , rugă ,
Nu prind , nu au nici un răspuns .
De ce ?… că tot ce-avem în suflet ,
E-n vrăjmăşie cu Iisus .
Ce trudă trebuie depusă ,
Şă scoatem cele ce-au blocat ,
Gândire , sentiment , trăire ,
Şi le-am cresct doar în păcat .
Azi viaţa sfinţilor , citită ,
O acceptăm doar ca poveste ,
Că adevărul şi trăirea ,
Şi Duhul Sfînt în noi nu este .
Minciuna ascultată zilnic ,
Şi filmele , ne-au educat ,
Să nu mai credem că-i posibil
Că nu-i nimic adevărat .
Şi admirăm sincer actorii ,
Că –s naturali , fac trebă bună ,
Trăind , de fapt nu adevărul ,
Trăirea lor est-o minciună .
Şi actorie facem zilnic ,
Minţind , mimăm tot adevărul ,
Şi în mincună ducem viaţa ,
Şi cultivăm în ea poporul .
Ce vrem apoi să facă cerul ?
Cum vrem rapid s-avem răspuns ?
Ce legături avem cu dânsul ,
Şi ce-i pretindem lui Iisus ?
Cum regăsim în noi iubirea ,
De adevăr şi de dreptate ,
Cind n-avem nci o legătură
Şi ni-i străin , şi ni-i departe ?
Cum vom trăi în noi iubirea ,
De Dumnezeu cu-adevărat ,
Cînd lumea ni-i stăpînă-n suflet
Şi tot ce facem e-n păcat ?
Cînd nu purtăm greul dreptăţii,
Nici barem pentru ce-am greşt ,
Nici spovedania n-o facem ,
În adevăr şi-n chip smerit .
Cum credem că va fi pe lume ,
Respect şi milă şi dreptate ,
Cînd n-o purtăm adânc în inimi
Şi cugetăm doar la păcate ?
Ce-i cerem Domnului să facă ?
Dreptate oare , pe pământ ?
Dreptatea ne condamnă grabnic ,
La moarte-n adevăru-i sfânt.
Crediţa nu-i ce crede lumea ,
Şi orice-am face , nu-i deajuns .
Cum au trăit pe lume sfinţii ,
Si ce vedem noi la Iisus ?
De vrem să fim curaţi ca dânşii ,
Şi vrem răspuns în rugăciune ,
Biserica ne face vrednici ,
Dacă ne lepădăm de lume .
Nicolae Mirean
