Frica este o lumină, o lampă. Începutul înțelepciunii – este frica de Dumnezeu, iar sfârșitul înțelepciunii – este frica de Dumnezeu.

Trebuie să fim foarte atenți, să ascultăm și să ne temem de Dumnezeu. Frica este o lumină, o lampă. Începutul înțelepciunii – este frica de Dumnezeu, iar sfârșitul înțelepciunii – este frica de Dumnezeu. Și înaintea iubirii lui Hristos este frica. Și când vine dragostea lui Hristos, frica se amestecă din nou cu dragostea, căci dragostea fără frică poate duce o persoană la libertate și se va îndepărta de dragostea corectă. Frica este o frână care reține o persoană. Când vom vedea invidie rea, gelozie, nemulțumire sau orice altă pasiune diabolică în noi înșine, vom ști că nu avem o inimă curată. Nu avem smerenie, smerenia face ca o persoană să se autocontroleze, să fie generoasă, să aibă răbdare. Când nu avem răbdare, când nu avem generozitate și îngăduință, acesta este un semn că nu avem cele mai elementare virtuți – smerenia și dragostea, care ne apropie de scopul nostru, iar acest scop este curățenia. Când nu există iubire spirituală și smerenie adevărată, atunci nu ne-am atins încă scopul. O persoană nu are nevoie de o mare învățare și cunoștințe extinse pentru a cîștiga curățenia. Când cred că am sacrificat totul pentru a atinge acest obiectiv, atunci acest lucru nu-mi dă un motiv să mă justific. Fără smerenie şi dragoste se destramă căsnicia, se distruge familia, nu se respectă legile statului în care trăim şi muncim, nu se ţine cont de omenie, nu se ţine seamă că tu, muritorule, eşti un nimic, te crezi totuşi deasupra altora, dispreţuindu‑i fără frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni, pe cei cărora le eşti dator cu preţuirea, cu cinstea şi cu supunerea. Smerenia aduce cele mai mari foloase creştinismului, asigură păstrarea unităţii bisericii şi integritatea nealterată a credinţei, iar în ultimă instanţă mântuirea credincioşilor. Exemplul desăvârşit al smereniei ni l‑a dat Iisus Hristos, Care s‑a pogorât din cer pe pământ, pentru negrăita Sa dragoste, şi în genere toţi sfinţii, care au pus în prim plan dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Omul smerit are dragoste faţă de cei mai mici ca el şi supunere curată faţă de cei mai mari decât el. Pe toţi îi consideră de valoare şi nimeni în ochii lui nu apare dispreţuit.