Întrebări către preot

Întrebarea #1001064

14.05.2010 15:05

E POSIBILA CASATORIA INTRE FINI SI NASI?

Întrebare
Doamne-ajută. Am un necaz. Soţul meu trăieşte de peste 10 ani cu [fosta]cumnată-soţia fratelui meu [acum sunt divortati]. El este naşul ei de cununie-iar ea fina . De asemenea, el i-a botezat un copil, este şi naşul copilului ei. Acum a divorţat de mine şi doreşte să se căsătorească cu ea. A întrebat unii preoţi şi i-au zis că nu-i cunună, căci sunt rude spirituale. Ea s-a ţinut de capul lui să se despartă, nu din dragoste ci din interes pentru banii lui, dar el nu pricepe. Amândoi zic că nu le pasă daca preoţii nu-i cunună, ei îşi trăiesc viaţa pe pământ şi nu-i doare ce va fi dincolo. El are 56 ani, iar ea 47. Vă rog să-mi răspundeţi dacă vre-un preot îi poate căsători în relaţia lor de naş de cununie, naş de botez, cumnaţi?
Răspuns

Re: E POSIBILA CASATORIA INTRE FINI SI NASI?

Doar atunci, când Biserica va admite căsătoria între tată şi fiică! Cred că vă daţi seama că asta nu va fi niciodată! Este o situaţie similară! Pentru că între nănaşi şi fini se formează acelaşi grad de rubedenie ca între tată şi fiică!

Nănaşii sunt părinţii duhovniceşti ai noii familii! Păcatul este foarte grav şi îmi pare foarte rău de situaţia penibilă prin care treceţi!

Preot Iulian Raţă

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.