Întrebări către preot

Întrebarea #10010804

19.02.2012 15:02

ghicitul în palmă

Întrebare
Bună ziua! În primul rând vreau să mulţumesc tuturor celor ce au contribuit şi contribuie/întreţin acest site. Una din problemele mele pe care vreau să vă o adresez astăzi este privitor la ghicit. De fapt s-a început aşa: eram mai mică şi am găsit o informaţie privitor la liniile din palmă şi însemnătatea acestora în destinul nostru. Respectiv, am încercat şi eu să-mi interpretez destinul. A trecut timpul şi m-am căsătorit, însă acum sunt obsedată de un gând, că voi avea un divorţ greu (după palmă /o linie) şi acum la orice sfadă cu soţul îmi pare că e sfârşitul şi că aşa şi trebuie să fie pentru că oricum o să mă despart de el. Ajutaţi-mă, vă rog mult. Mulţumesc anticipat.
Răspuns

Re: ghicitul în palmă

Dragă soră, e foarte simplu , lasăte de diavolul că lui îi aparține chicitul și uneștete cu Hristos căruiea îi aparține familia, ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă, uită de acele gânduri ale chicitului, alungă de la tine pe acel diavol viclean prin Taina Spovedaniei, și dacă părintele duhovnic îți va permite să te mărturisești apoi uneștete cu Domnul.

Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele și îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutățile mele, mântuiește-mă, Atotputernice.

Prot Victor Mihalachi

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.