Întrebarea #10011260

Aceasta porunca invata doua lucruri, si anume: datoria muncii in timpul celor sase zile ale saptamanii si datoria de a sarbatori ziua a saptea, ca zi de odihna, inchinata Domnului.

Este munca o datorie pentru crestin?

Da, munca este o datorie pentru fiecare crestin, dupa cum spune si Sfantul Apostol Pavel: "Daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance" (II Tes. 3, 10).

Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, Dumnezeu a dat omului porunca muncii inca de la inceput, cand l-a asezat in gradina raiului "ca s-o lucreze si s-o pazeasca" (Fac. 2, 15). Aceasta inseamna ca omul avea indatorirea sa munceasca si inainte de caderea in pacat. Fireste ca munca aceea nu era deloc obositoare si grea; totusi, era o indatorire de viata. Dupa savarsirea pacatului stramosesc insa, cand puterile omului au slabit si pamantul a fost blestemat din pricina pacatului, munca s-a facut mai cu greutate, omul trebuind sa-si castige cele trebuincioase vietii sale "in sudoarea fetei" (Fac. 3,, 19). Astfel este lesne de inteles ca, din pricina asprimii ei, munca n-a fost facuta cu placere. Lumea veche cauta sa scape de ea, o privea ca o injosire, se rusina de ea si o lasa pe seama sclavilor.

Cum este considerata munca in invatatura crestina?

Invatatura crestina a schimbat parerea din vechime asupra muncii. Mantuitorul a aratat munca drept lucru sfant, cand a zis: "Tatal Meu pana acum lucreaza; si Eu lucrez" (Ioan 5, 17) si a ridicat-o din nou la cinstea data ei de Dumnezeu. Dupa traditia crestina, Mantuitorul insusi a lucrat pana la varsta de 30 de ani in atelierul de tamplarie al batranului Iosif din Nazaret, iar pe Ucenicii Sai si i-a ales dintre pescarii de pe marginea lacului Ghenizaret, care erau muncitori cu bratele. De altfel; Sfanta Scriptura este plina de pilde indemnatoare la munca: "Cea mai scumpa comoara pentru om este munca" (Pilde 12, 27).

Prin munca, omul isi castiga in chip cinstit cele ale traiului si isi dezvolta puterile trupesti si sufletesti. Munca este, apoi, izvor de virtuti. Ea lumineaza mintea, intareste vointa, inalta simtamintele, aduce rabdare, barbatie, stapanire de sine, potoleste patimile si inlatura ispitele.

Dupa invatatura crestina, se cuvine aceeasi pretuire atat muncii cu bratele, cat si muncii cu mintea, caci amandoua aceste feluri de munca aduc foloase si inalta viata omului.

Ce invata Biserica noastra despre rasplatirea muncii?

Potrivit cuvantului Mantuitorului: "vrednic este lucratorul de plata sa" (Luca 10, 7), Biserica noastra invata ca muncitorul trebuie sa fie platit, dupa merit, pentru munca sa. Nedreptatirea muncitorului cu privire la plata ce i se cuvine pentru munca lui si asuprirea lui, din partea exploatatorilor, sunt pacate strigatoare la cer, dupa cum spune Sfanta Scriptura: "Iata, plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre, pe care voi ati oprit-o, striga; si strigatele seceratorilor au intrat in urechile Domnului Savaot" (Iacov 5, 4).

Crestinismul cere munca de la fiecare credincios, pretuieste munca dupa merit si socoteste lenea si trairea din munca altora drept un mare pacat. Dar crestinismul mai invata ca nu trebuie sa uitam nici de sufletul nostru. "Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?" (Marcu 8, 36). Munca este o indatorire de viata, dar grija pentru mantuirea sufletului este datoria cea mai mare a crestinului.

De aceea, porunca a patra cere crestinului ca, dupa zilele de oboseala a bratelor si a mintii pentru castigarea in mod cinstit a celor trebuincioase vietii, sa se opreasca intr-o anumita zi de la munca sa obisnuita, sa mearga la biserica, sa se inchine lui Dumnezeu si sa-si hraneasca sufletul cu invataturile cele sfinte. Aceasta o cere crestinului si porunca intai bisericeasca. Dupa sfanta slujba, se cuvine ca crestinul sa se odihneasca trupeste si sufleteste, impodobindu-se cu facerea de fapte bune in slujba aproapelui.

Cum ca Mantuitorul a inviat in ziua Duminicii marturisesc limpede toti Sfintii Evanghelisti: "Iar in ziua intaia a saptamanii, Maria Magdalena a venit la mormant, dis-de-dimineata, fiind inca intuneric, si a vazut piatra rasturnata de pe mormant" (Ioan 20, 1; cf. Matei 28, 1-2; Marcu 16, 1-7; Luca 23, 54-56). Cuvintele "ziua intaia a saptamanii" sau "intr-una din sambete" exprima duminica, fiindca evreii numeau "sabat" sau "sambata" atat ziua a saptea, cat si intreaga saptamana. Iar zilele saptamanii le numeau astfel: Intaia zi dupa sambata, adica duminica, o numeau "intaia a sambetei" sau "intaia a sambetelor" sau "una dintre sambete". A doua zi dupa sambata sau luni o numeau a doua a sambetei, si asa mai departe. Din aceasta se intelege ca Mantuitorul a inviat in ziua de duminica.

Apoi Duminica mai are insemnatate deosebita pentru crestini deoarece intr-o zi de duminica S-a pogorat Duhul Sfant peste Sfintii Apostoli (Fapte 2, 1-4). Crestinii tin duminica drept zi de odihna inchinata lui Dumnezeu, chiar de pe timpul Sfintilor Apostoli, dupa cum citim tot in Sfanta Scriptura: "In ziua intaia a saptamanii, adunandu-ne noi sa frangem painea, Pavel, care avea de gand sa plece a doua zi, a inceput sa le vorbeasca si a prelungit cuvantul lui pana la miezul noptii" (Fapte 20, 7). "A frange painea» inseamna ca Ucenicii se adunau sa faca rugaciuni, sa savarseasca Sfanta Liturghie si sa se impartaseasca. Prin urmare, Sfanta Liturghie se facea in zilele de duminica.

Deci, tinand duminica in locul sambetei, crestinii nu calca nicidecum porunca a patra, caci ei traiesc dupa randuielile Mantuitorului si ale Sfintilor Sai Apostoli. Tot ca zile ale Domnului trebuie socotite, afara de duminici, si celelalte sarbatori randuite de Sfanta noastra Biserica Ortodoxa.