Întrebări către preot

Întrebarea #10011307

27.03.2012 12:03

Întrebare
Bună ziua! Am o întrebare legată de săvârşirea botezului. Avem un băiat pe care vrem să-l botezăm după Paşti. Cele 6 săptămâni se împlinesc de Florii, dar atunci unii dintre invitaţi ţin post şi meniurile la restaurante sunt stabilite cu carne şi toate cele. Acum suntem în dilemă...facem botezul a doua zi de Paşti sau prima duminică după Paşti? Prima zi după Paşti conform calendarului creştin ortodox e în Săptămâna luminată şi nu ştim dacă se cuvine să facem botez şi sa avem alt motiv de bucurie pe lângă cel al Învierii lui Hristos. Prima duminică de după Paşti, unii o numesc şi ziua morţilor, deşi în calendar nu e trecută aşa şi ne-au întrebat miraţi dacă se poate face şi atunci botezul. Din punctul nostru de vedere putem face botezul în acea duminică, dar vroiam o părere avizată. Vă mulţumesc anticipat! O zi bună!
Răspuns

Re:

Aveți perfectă dreptate fraților. Cel mai potrivit, într-adevăr este să faceți duminică! Și, într-adevăr, Săptămâna luminată este într-u totul dedicată Bucuriei pascale, cu toate că, Taina Sfântului Botez se săvârșește fără de excepție, în orice zi!

Doamne ajută!

Preot Iulian Rață 

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.