Întrebări către preot
Întrebarea #10012642
10.07.2012 06:07
Situatie delicata
Re: Situatie delicata
Să știți că e lucru mare să poți să îi vorbești omului mai mult prin fapte și modele decât prin vorbe. Cu cât mai mult e cuvântul cu atât mai puțin e șansa de a face lumina. De aceea vă îndemn la mai puțină vorbă și la mai multă faptă. Încearcă să înveți cu fapta pe omul de lângă tine. Nu ține mânie pe om pentru fapta lui și nu va avea nici el să pătimească. Iubește-l pentru tot ce îți face și vei avea mari șanse să te mântuiești. Și dacă știi că la tine e totul în regulă atunci mai puțin să te întristezi pentru cuvintele celor din jur: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate. Dar nu știu dacă e chiar totul în regulă la tine. Pentru că acolo unde e totul rânduit și calculat nu are cum să se ajungă la neînțelegeri. Luați și lămuriți mai întâi trăirea lăuntrică și apoi faceți legătura cu trăirea în trup și vedeți de este sincronizare între el. Poate că într-adevăr are omul dreptate de vă spune să coborâți cu picioarele pe pământ. Iar dacă totul e bine atunci vă mai repet: puțină atenție părerilor din exterior. Iar pentru cei ce vă greșesc: iubiți-i și doriți-le mântuirea și vor ajunge și ei să înțeleagă adevărul și să-l cunoască în firea lui. Și trecerea prin Teologie nu înseamnă deja și deplina sfințenie și cunoaștere. Mulți trec prin Teologie dar trecerea lor este doar cu trupul și pentru o diplomă. Însă va ajunge și timpul când grăuntele credinței primit în Teologie va încolți și va da rod. Până atunci rugați-vă pentru el și pentru a lui mântuire.
Doamne miluiește.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


