Întrebarea #10013049

Bună ziua. Vreau să mă ajutați cu un sfat și pe mine, părinții mei au divorțat 17 ani în urmă, cauza căsătoriei a fost tata, el să regăsit în biserică și tot ce e legat cu ea, (cer scuze cum mă exprim, nu știu dacă corect m-am exprimat, dacă am ofensat cu ceva, cer scuze), așa cum spuneam tatăl meu a plecat din familie pe drumul Domnului, noi de fapt (eu și fratele meu) am rămas cu mamă, pe timpul ăla tatăl meu nu avea nici casă, nici mamă, ia fost foarte greu pentru început, noi cu fratele nu am riscat să mergem după el, ci am rămas cu mama, tatăl ni-a lăsat noua tot, nu a luat nimik cu el, eu eram după școală, trebuia să fac o facultate, să mă căsătoresc, cu tatăl dacă mergeam, nu reușeam poate pe vremea aia să obțin de toate, cu atât mai mult că eu cred în Domnul, dar doar atîta cât poate sufletul meu, și când mă rog, o fac din suflet, puțin da din suflet, au trecut ani, mulți ani, eu am o familie și fratele la fel, mama mea să căsătorit a două oară, are o familie minunată, tatăl între timp a făcut academia de teologie, a apărat diplomă, și e staret la o mânăstire importantă, în toți acești ani cu tatăl nostru nu prea comunicam, el e rece cu noi, când ne vorbește, nici nu se uită la noi, privește în depărtare, dacă îl rugăm să ne acorde 5 min și să vină să vorbească cu noi, vine...foarte rar, și vorbim doar 2-3 min... pentru alții el e mereu disponibil, le ajută, îi ascultă.. pentru noi mereu nu are timp, nu ridică telefonul dacă vede numărul nostru... odată nu ne sună să ne întrebe, de vă e bine sau rău.. are nepoți și de fiece dată când ai vede, întreabă aceiași întrebare, câți ani are? Nici un interes față de noi, dacă al sunăm, prima întrebare e.. Ce vrei? Acu de curând am aflat că și luat o fată de suflet, adika fiică săi fie, o ajută cu tot și o sprijină mereu, dar noi, ai lui copii cum rămînem? Ce să facem? Ce vină avem noi că el cu mama au divorțat? El nu ne poate ierta și azi că am rămas cu mama și nu am plecat cu el, a fost câteva ori mi-a reproșat; dacă mergeați cu mine, azi era să aveți de toate, dar dacă ați ales cu mama, atunci ce mai vreți de la mine? Mie nu îmi pare rău de pasul care l-am făcut 17 ani în urmă, dacă ar trebui, laș mai face odată, eu sunt singură azi la rândul meu mamă și cred că cu fratele am procedat corect când am luat decizia să rămînem cu mamă, pe vremea aia a suferit un stress că rămas cu 2 copii cu toate grijile, și pe 1 salariu de soră medicală, tata în toți acești ani nu a ajutat-o odată cu nimic, nimic... mamă la început se mai întîlnea cu el, povestea probleme ei cu noi, poate el ne mai vorbește, ne mai îndrumă... dar el cu timpul sa făcut din ce în ce mai rece și odată ia zis mamei, nu mă mai căuta, acestea nu-s probleme mele, din momentul ce copii au rămas cu tine, sunt ale tale probleme, cum vreai, așa rezolvale... eu nu-l judec pe tatăl meu, dar nu știu de ce așa se comportă cu noi, copii lui, nu ne recunoaște deloc, despre el aud doar vorbe de laudă.. e pe buzele la toată lumea... are de toate, nu neg.. dar o dată când a dus o bucățică de pâine la gură, nu să gândit o dată la noi, avem noi oare ce mânca? Măcar să ne întrebe de suntem vii, suntem morți, bolnavi, sănătoși, mama de mii de ori îmi spune.. nu-l mai sunați, nu-l mai căutați că nu vrea să știe de voi, oare voi nu înțelegeți? Ea nu zice cuvintele astea că să ne îndepărteze de el, ci vede cum noi suferim, ai sunăm, al căutăm, ne interesăm, ai trimitem mesaje... ci el nimik în skimb, nimik, nici un cuvânt cald, un sfat... mereu plâng după întîlnirea cu el.. când merg să-l văd, știu că e pe 2 min, dar de fiecare dată sper că data asta va fi întîlnirea pe 10-15 min să poate chiar o zi întreagă, să vorbesc și eu cu el, să-i zic problemele mele, să mă sfatuie să mă îndrume.. nimik... plâng, mereu plâng.. am zis de mii de ori k nu-l mai caut să mă interesez de el dacă e bine sau nu.. dar nu pot.. îmi încalc cuvîntul și iară sun, iară ai dau mesaje, iară îl sun, apoi iară mă întristez, iar plîng, iară îmi promit că nu-l caut și tot așa, nu mă lasă inimă să fiu indiferentă, nu pot.. spuneți-mi ce să fac, cum să procedez și procedez eu bine sau nu? Cum să mă liniștesc? Dacă nu ne vrea, atunci să-l lăsăm așa cum vrea el? Sau să sufăr în continuare? Au trecut 17 ani și nu să schimbat nimic, ce trebuie eu să fac ca măcar o dată să mă sune shi să mă întrebe și pe mine, bună dragu tatei... ce mai faci scumpă mea ...((((