Întrebări către preot

Întrebarea #10013100

19.08.2012 00:08

viata de familie

Întrebare
Bună seară Părinte! Pentru prima dată sunt aici și am fost uimită cum ajutați oamenii cu sfaturi bune, poate ne ajutați și pe noi. Nu știu ce să fac cu căsnicia mea, sunt căsătorită a 2 oară, am un copil din prima căsătorie, acuma s-a născut și al 2 copil. Cu soțul trăim și în pace și în scandal, după ce a apărut ăla mic deloc nu ne înțelegem, soțul a devenit obsedat, îmi respinge primul copil, strigă, e nervos și ajung la concluzia că viață mea se duce de rîpă. Am făcut păcatul și am fost la ghicitoare, eram foarte disperată, dar merg și la biserică, știind că e păcat totuși m-am dus. A spus că are farmece soțul de la prima lui fată cu care a trăit și acuma nu știu ce să fac, vreau să îl duc la o mânăstire, poate să citească rugăciuni preoții și să ne ajute să trăim în pace și liniște. Vă rog frumos ajutați-mă ce să fac. Mulțumesc mult.
Răspuns

Re: viata de familie

Bună să vă fie inima. Cum citiți voi Scriptura? Nu știți că se spune: „Nu puteți sluji la doi Domni; nu poți sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona”. Nu pot să vă ajut cu nimic. Îmi pare rău. Nu căutați rezolvarea problemelor doar numai la Dumnezeu. Eu nu pot să aprob vorbele ghicitoarelor. Nu suntem site care să aplaude aceste fapte scârboase. Să vă spovediți și atunci când vă veți căi și veți recunoaște fapta urâtă. lăsând-o la o parte și dorind să căutați doar numai mântuire și trăire frumoasă atunci să reveniți. Până atunci iertare și mântuire vă doresc.

Doamne iartă-i că nu cunosc adevărul deplin.

mag. Vitalii Mereuțanu

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.