Întrebări către preot

Întrebarea #1001328

31.05.2010 09:05

Întristarea

Întrebare
Este pricină binecuvântată a te întrista că nu poţi ajuta mai mult pe părinţii tăi şi pe fraţi?
Răspuns

Re: Întristarea

De ajutat se poate mereu, chiar şi cu un sfat bun, o mângâiere sufletească, rugăciune pentru ei. Vă întristaţi din dragoste pentru ei, vă înţeleg. O, cât de bine şi binecuvântat ar fi de ne-am întrista mereu şi pentru cei mai trişti ca noi, cei flămânzi şi pribegi, cei bolnavi şi infirmi. "Căci şi păcătoşii iubesc pe cei care-i iubesc, atunci ce merit poţi avea?" Să iubim, ajutăm şi întristăm pentru cel ce e în primejdie şi necaz, iată adevărata trăire creştină şi urmare a Domnului nostru Iisus Hristos! Căci El s-a lepădat de Sine şi de ai Săi şi a slujit mereu poporului şi celor împovăraţi. Apoi a spus: "Învăţaţi de la mine şi urmaţi mie."

Sper că aţi înţeles mesajul pe care am dorit să vi-l trimit şi să înţelegem un lucru: de ne deschidem inima şi braţele unui străin spre ajutor, Domnul de zeci de ori mai mult se îngrijeşte şi de familia ta, pentru că-i urmezi Lui şi ai devenit ucenicul Său!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.