Întrebări către preot

Întrebarea #10014108

09.11.2012 16:11

Luminita

Întrebare
Cu Doamne ajută vreau şi eu să pun o întrebare care mă frământă. Părinte, în familia mea avem numele un pic deosebit de ortodoxie. Mă numesc Luminiţa, soţul se numeşte Viorel, copii Silvia şi Leon, dar e scris în acte Leonardo, catoliceşte. Mai puţin contează, dar noi am fost botezaţi aşa cu numele care l-am scris mai sus. Preotul Duhovnic mea spus ca să mă interesez că în ortodoxie nu există aşa nume, că fiecare prunc când se botează i se dă un nume, adică cel al sfinţilor şi încă una, mi-a mai spus că în ortodoxie sfinţii nu au 2 nume şi că se botează numai cu un nume, dar copilul meu cel mai mare este botezat Petru -Leon. Să ne fie într-un ceas bun. Într-una Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mulţumesc anticipat.
Răspuns

Re: Luminita

Dragă soră, nu poate omul să aibă două nume, că nu are două suflete, iar în rest dacă așa au fost timpurile și nu a avut cine să îndrumeze ca să vă dea nume creștine, apoi voi acuma străduițivă să sfințiți aceste nume pe care le purtați prin credință și viață adevărată în Hristos Domnul.

Prot Victor Mihalachi

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.