Întrebarea #10015162

Slăvit să fie Domnul! Părinte, am și eu o tulburare, de aceea rog să mă ajutați cu un cuvânt spre folos. Cum trebuie să reacționăm atunci când suntem lăudați, ca să nu cădem în păcatul mândriei? Încă din școală eram o elevă bună și adunările de părinți erau doar spre bucuria tăticului. La Facultate, atât profesorii, cât și colegii aveau doar cuvinte de bine despre mine, pentru că multe lucruri le făceam cu ușurință și îndemânare. Iar acum la serviciu, colegii și elevii (activez în școală) tot timpul vin cu aprecieri pozitive. Până și prietenii au doar remarci pozitive, rar când vin cu observații. Dar eu le fac pe toate cu ușurință și dragoste, pentru că bunul Dumnezeu m-a învrednicit cu acestea, pentru că de la Dumnezeu sunt toate, iar noi trebuie doar să lucrăm pentru a le spori. Dar nu ştiu cum de evitat cuvintele de laudă, care vrei nu vrei uneori te fac să te crezi ”tare deştept”, pentru că de fapt observațiile te ajută mai degrabă să-ți vezi neputințele și să te corectezi, iar eu nu prea am parte de ele. Doamne ajută la tot lucrul bun ce-l faceți!