Întrebări către preot
Întrebarea #10015325
23.01.2013 12:01
sabie
Re: sabie
Dragă frate ,cel ce va veni cu sabia de sabie se va sfârși. Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândirile inimii” (Evr 4, 12). Aceasta este puterea cuvântului biblic. Sabia lui – sabia Duhului Sfânt – pătrunde până la despărţirea omului duhovnicesc de cel lumesc, a omului celui nou de omul cel vechi. Ea taie fără cruţare în orice compromis cu lumea şi cu păcatul. Cuvântul lui Dumnezeu nu suferă nici un fel de învoială şi de împăcare cu păcatul.Păcatul e păcat, oricât de mare sau de mic ar fi. El trebuie distrus cu desăvârşire. Şi sabia cuvântului aceasta o face. Ea taie şi într-o bubă mică de păcat tot atât de necruţător ca într-o rană veche şi grea. Ea taie până stârpeşte răul cu totul. Viaţa creştinilor de azi e plină de atâtea păgânătăţi, de atâtea datini urâte şi păgâneşti, tocmai pentru că nu s-a lăsat ca sabia Cuvântului lui Dumnezeu să taie fără cruţare în el.Sabia cuvântului este cea de foc, a Duhului Sfânt. Ea nu suferă răul şi păcatul. Ea taie fără cruţare. Ea trage hotar şi face prăpastie între bine şi rău, între virtute şi păcat, între lumină şi întuneric, între minciună şi adevăr.Când mânuieşti sabia cuvântului, trebuie să ai răbdare, tact şi, mai presus de toate, dragoste. Sabia cuvântului să fie totdeauna agerită în dragostea noastră. Fără dragoste, nici cu sabia cuvântului nu poţi răni pe nimeni pentru Domnul. În mâna noastră, sabia cuvântului să aibă totdeauna cele două tăişuri: tăişul tăierii (mustrării) şi tăişul dragostei (vindecării).
Prot Victor Mihalachi


