Întrebarea #10016261

Dragă Cristian, nu prin constrângere, ci prin convingere. Iar acest proces al convingerii a durat nu o zi sau două, a durat ani... Vreau să încep prin a vă spune că, cu toate că nu mergeau ei la biserică, dar nici nu mă opreau. Spre exemplu, în Postul Mare, mămica, ca să nu consum pâine cu ulei, îmi cocea aparte pe vatră pâine. Avea grijă și cu celelalte bucate, să fie niște cartofi fierți, sau copți, etc. Adică, vă pot spune cu multă sinceritate că, deși nu încercau să-mi urmeze exemplu, nici nu mă opreau. Ceva mai târziu, când am absolvit deja Academia, am avut o discuție foarte sinceră cu tăticul, în cadrul căreia mi-a promis că se va lepăda de a înjura de Dumnezeu - s-a ținut de cuvânt! Mai târziu, când am primit Sfânta Taină a Preoției, am avut o altă discuție, care rezumată, ar suna așa: ”Ce fel de slujitor al Domnului voi fi eu? Cum să-i conving pe alții să nu trăiască în păcat, dacă părinții mei trăiesc în fărădelege?” După acea discuție, părinții mi-au promis că se corectează - din nou s-au ținut de cuvânt!

La nivel de cuvânt, totul a fost și este foarte simplu! De fapt, doar Dumnezeu știe cât a lucrat ca să le înmoaie inima și să-i aducă la cunoștința Adevărului! Apropo, acuma pentru tăticul meu, o adevărată bucurie este Cartea de rugăciuni, pe care i-am dat-o în chirilică (cu latina nu se prea isprăvește)! Acea carte a devenit prietenul lui! Așa că, și tatăl meu, ca tâlharul de pe cruce, în ultimele clipe ale vieții are toate șansele să fure raiul! Dumnezeu să-i întărească, să-mi trăiască mulți ani, și să-mi mângâie viața cu înțelepciunea lor!

Preot Iulian Rață