Întrebări către preot

Întrebarea #10018339

20.08.2013 17:08

relatia de cuplu

Întrebare
Sărut mâna, părinte. Sunt din România, dar urmăresc site-ul sfinţiei voastre cu regularitate. Aş vrea să vă întreb, în cadrul unei căsnicii, dacă soţul, care este creştin practicant, are o slăbiciune pentru relaţiile trupeşti şi nu poate respecta zilele rânduite, soţia este datoare să răspundă neputinţei lui, sau are obligaţia de a-l refuza, ca fiind un lucru care nu e în voia lui Dumnezeu. Aş da un exemplu: dacă soţul ar dori relaţii trupeşti sâmbăta ... soţia cum ar trebui să procedeze? Vă mulţumesc mult. Mă iertaţi!
Răspuns

Re: relatia de cuplu

Dacă partenerul de viață voiește relații, trebuie să cedați. De altfel, există riscul ca soțul Dvs. să caute relații în altă parte. Desigur, fiind creștin practicant, există loc pentru discuții, pentru al convinge, că trebuie să se abțină. Dar toate să fie făcute cu dragoste și cu răbdare!

Vreau să vă aduc aminte de Sfânta Scriptură. care le poruncește soților: ”Să nu se lipsească unul de celălalt, decât pentru un scurt timp, pentru a se îndeletnici cu postul și cu rugăciunea”! Dumnezeu să vă ajute, să aveți înțelepciune, răbdare și dragoste!

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.