Întrebări către preot

Întrebarea #10019440

19.11.2013 02:11

Întrebare
Multstimate Părinte Iulian, care este părerea dumneavoastră despre castrarea chimică a pedofililor?
Răspuns

Re:

Sunt sigur că nu o să vă placă răspunsul: Ma-ți întrebat care este părerea mea. Dacă să vă spun părerea mea personală, cred că e puțin castrarea chimică. Ar trebui castrare, dar nu chimică... Mă repet, e părerea mea personală. Pentru mine lucru mai murdar ca violul, probabil nu există. Dar dacă mai ajungem și la batjocorirea unor pruncușori... De fiecare dată mă întreb, cum de ne mai rabdă Dumnezeu. Dar uite că ne rabdă și ne iartă și ne mai și oferă șansa să mergem mai departe să ne pocăim. Dacă oamenii ar da dovadă de pocăință sinceră, cel mai probabil, ei singuri ar merge la castrare chimică. Nu ar mai aștepta să săvârșească păcatul. Eu însă cred că foarte puțini dau dovadă de pocăință sinceră, de aceea, castrarea se impune ca o măsură necesară din partea autorităților de stat!

Cât din punctul de vedere al Bisericii, Biserica cred că nu ar pleda pentru castrare. Hristos voiește nu stârpirea simțurilor noastre, ci înfrânarea lor. Adică, patima există, mă macină, dar eu lupt cu ea, nu cad pradă păcatului. Dacă însă ai căzut, trebuie să te pocăiești, să te ridici, să lupți! Știu că ați așteptat probabil un răspuns plin de dragoste și de compătimire față de acești oameni. Cel puțin din partea unui preot. Iertați-mă și vă rog să nu vă smintiți, dar patima care îi stăpânește, este prea mârșavă, prea urâtă, prea spurcată...

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.