Întrebarea #10020980

Dragă soră, cârtirea este un păcat al limbii care constă în exprimarea nemulţumirii prin murmure, bombăneli sau critici. Ea poate fi îndreptată împotriva unor oameni sau împotriva lui Dumnezeu.Cârtim împotriva lui Dumnezeu şi a celor de lângă noi: că e prea grea viaţa sau crucea , că ba prea plouă, ba nu plouă; ba suntem săraci şi alţii nu mai ştiu ce să facă cu banii; că suntem "beteji" şi cei "păcătoşi" sunt sănătoşi; că ne certăm cu soţul sau soţia; copii nu ne înţeleg sfaturile, iar părinţii sunt demodaţi; că preoţii nu mai sunt buni şi toţi credincioşii sunt duhovniceşti; că cei ce ne conduc sunt nişte mincinoşi, corupţi şi nu le pasă de popor; că şcoala nu mai dă valori iar părinţii nu mai au nicio obligaţie faţă de odraslele lor; că albul nu mai este alb şi negru e mai mult gri; că sunt prea puţine creşe, grădiniţe şcoli, şi numărul copiilor e " în continuă (des)creştere";aici aș putea continua șiru lpână la neasfârșit cred că.Ce trebue să facem ca să scăpăm de acest viciu? Să se roage nu să găsească motive; să postească nu să fie îmbuibați; smeriţi să fie, şi nu mândri; cu Dumnezeu şi nu fără de El! Doamne învaţă-ne să "punem strajă gurii noastre" şi "uşă de îngrădire" gândurilor întunecate!

Cârtirea este îndepărtată prin însuşirea virtuţii mulţumirii lui Dumnezeu.

Prot.Victor Mihalachi