Întrebări către preot
Întrebarea #1002177
02.08.2010 18:08
Cipul
Re: Cipul
Cei care nu sunt din adevăr, nu-l cunosc și nici nu-l pot primi și înțelege. Mulți sunt chemați, dar puțini aleși. Și mă doare inima când și mulți din cei ”aleși”, se leapădă de chemarea sa. Știți, Hristos și-a ales ucenici oameni simpli, pescari fără școală: ”Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți; pe cele slabe ale lumii, ca să-i rușineze pe cei tari.” ( I Corinteni 1, 27). Nu văd să fi greșit dvs cu ceva, de-am fi noi toți fierbinți în credință, s-ar amâna de tot acest sfârșit, dar așa, pentru că suntem ”căldicei”, cum se spune în Apocalipsă, ”ne va vărsa Domnul din gura Sa”. Întroducerea cipurilor pe documente este o etapă premergătoare venirii anticristului și faptul că Sfântul Paisie Aghioritul ne spune să ne le primim, pentru mine este destul. Multora dintre noi ne plac cărțile Sfântului Paisie, însă când e vorba să punem în practică ceea ce am citit, ne dăm înapoi. Așa suntem noi: la plăcinte înainte, cu argumentele de la Sfinții Părinți, la război înapoi, tot cu argumentele de la Sfinții Părinți. Oricât de puțini am fi, cei care nu vrem să le primim, ne putem cere drepturile, cred că suntem mai mulți decât homosexsualii, ceilalți dacă le plac, nu au decât să le poarte. Mulți le vor lua de frică să nu moară de foame, însă în acea vreme Dumnezeu își va retrage binecuvântarea Sa, pământul nu va mai rodi, iar cu cipul nu vor mai găsi ce să cumpere. Să fim atenți deci, treji și să luptăm pentru credință, iată mucenicia ce trebuie s-o arătăm în timpurile noastre! Căci timpul e aproape și se așteaptă doar să fie înlăturat cele ce împiedică venirea anticristului. Și cine este?! Este - Duhul Sfânt! Când omul se întunecă de păcate, nelegiuiri și întuneric, Duhul Sfânt se scârbește și pleacă de la el. Treptat El este îndepărtat de la mulți, până când va fi luat cu totul de pe pământ, și atunci va veni guvernarea întunericului. Să ne ferească Domnul de căderi în păcate de moarte, pe toți!
Păcatul - este moartea sufletului, precum pocăința - este învierea lui. Să ne pocăim deci, căci moartea e la uși și vai nouă, de ne găsește în păcat!
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


