Întrebări către preot
Întrebarea #10021851
25.04.2014 04:04
Re:
Răspunsul vine din Sfânta Scriptură la întrebarea Dvs.: ”Cei de sub lege, vor fi judecați după lege, iar cei din afara legii, vor fi judecați după legea conștiinței”! Ce vor să ne învețe Sfinții Apostoli prin aceste cuvinte? E simplu. Noi, care suntem sub lege, adică ortodocșii, vom fi judecați după lege. Iar cei din afara legii, adică toate celelalte religii, vor fi judecați după legea conștiinței. Adică, dacă conștiința le-a șoptit să nu fure, să nu omoare, să nu judece, să nu fie desfrânați și ei au respectat, dimpotrivă, au încercat să fie de ajutor semenilor, aceștia își vor câștiga mântuirea! Acest lucru, desigur, în condițiile în care ei nu au cunoscut Adevărul de credință predicat de Hristos și de Biserica Sa. Dacă omul s-a născut într-un trib african, unde nu s-a predicat Evanghelia Dreptății, nu poți să-i ceri omului nimic... Este suficient, dacă a făcut cele ale conștiinței!
Doamne ajută!
Preot Iulian Rață


