Întrebări către preot
Întrebarea #1002636
11.09.2010 17:09
Comunicarea cu părinţii
Re: Comunicarea cu părinţii
Nu e bine să porniți cu o astfel de judecată asupra mamei, căci ele ne sfătuiesc ceva, dintr-o protecție și dragoste mare, pentru binele nostru, chiar de uneori nu sunt chiar coerente și motivate în careva sfaturi. Judecăm astfel până când n-am devenit singuri părinți, dar de v-ați pune puțin în locul ei și v-ați imagina cu cât greu ați născut și crescut un copil, cu câtă atenție și dragoste, apoi într-o situație similă, poate dvs ca părinte ați fi acționat mai rău și mai categoric, desigur având motive întemeiate, oare copilul vostru de nu v-ar avea la fel la inimă, cum v-ați simți?! De aici și spusa, nu fă altora ce nu-ți place să ți se facă ție! Să fim mai atenți în osândire și să medităm mai mult la spusele și faptele noastre, astfel se păstrează buna chibzuință în toate și poți evita mai multe momente în care poți greși.
Domnul milei să fie cu noi cu toți!
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


