Întrebarea #1003131

Bună să vă fie inima și uitată să vă fie judecata. Eu cred că fapta preotului, chiar de e și rea, nu trebuie judecată. Eu observ o oarecare parte de adevăr în fapta părintelui și îi dau absolută dreptate. Și de aceasta nu vreau să ajung să-i judec fapt. Nu sunt judecător și mă voi ruga pentru ca Domnul să-l păstreze și pe mai departe în păstorirea turmei încredințate lui. Fapta părintelui este spre întărirea sufletească și absolutul adevăr e doar în mâna Domnului. Mama nu are vină pentru că a primit împărtășania fără spovedanie. Dar eu văd în comunicarea părintelui cu părinții o spovedanie. Mai degrabă mama să-și vadă vina în faptele urâte pe care le-a avut și să încerce să se căiască pentru ele aducând pocăință. Nu va muri pentru că s-a împărtășit fără spovedanie, după cum credeți voi, ci va muri pentru că deține vorbele și faptele urâte ale trecutului. Așa că de pe acum vă îndemn să vă grăbiți în a lăsa cercetarea faptei preotului și a trece la cercetarea propriei fapte.

Doamne nu ține minte răul făcut din neștiință ci binecuvintează pentru sârguințele robilor Săi.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie