Întrebarea #1004501

Îmi amintesc că citind în Pateric sfinții părinți au ajuns la o astfel de trăire și dragoste pentru toți, că le era milă de diavoli și se rugau și pentru ei, ca să se pocăiască. De blestemat pe diavoli pentru căderile și eșuările noastre nu cred că are sens, căci trezește furie și urâ-n suflet, dar și vinovatul pentru toate (adică pe el, diavolul), astfel dezvinovățindu-ne pe noi înșine. Mai bine ar fi de concentrat la noi înșine și la îndreptarea noastră, nu la faptul că ei ne ispitesc și împing la lucruri urâte, căci asta e lucrul lor și ura, urâtul în care trăiesc și cu care luptă împotriva firii omenești. Deaceea, dacă suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, cui trebuie să ne asemănăm?!

Dragostea biruiește toate altele și triumfează în etern...