Întrebarea #1005668

Mă iertați, dar nu întrevăd eu la dvs nici o chemare spre mănăstire, căci trăiește pe deplin în sufletul dvs lumescul: cum să placeți lumii, vă e frică de vorbe, bârfe, ispite, ascultare etc. Dar oare cu o așa râvnă se merge la mănăstire, ori din dragoste, jerftă, afierosire lui Dumnezeu?! Eu zic să vă puneți prioritățile la locul lor și să vă cercetați mai bine pe dvs înșivă ca să aflați adevărul, dar să nu vă încredeți în gândurile proprii, ci toate să le mărturisiți duhovnicului cum le vedeți și ce credeți, și el dintr-o parte va vedea, judeca, îndruma mai bine cele de folos sufletului dvs. Vă mai recomand să citiți viețile sfinților, ori chiar ceva contemporan de mănăstire și ce semnificație au, cum se înfruntă toate etc...

Și mereu, să nu uităm: smerenia este ceea ce place și ceea ce vrea să vadă la noi Dumnezeu! Căci în fiecare dimineață, Dumnezeu binecuvântează pământul cu o mână, iar de găsește vreun suflet smerit: îl binecuvântează cu amândouă!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie