Întrebări către preot
Întrebarea #1005757
08.04.2011 19:04
Sfânta Împărtășanie
Re: Sfânta Împărtășanie
Nu se poate de împărtășit fără spovedanie! Și chiar de v-ați spovedit, depinde ce păcate aveți și sub ce canon puteți fi pus, căci probabil și atunci veți fi îndepărtat de la împărtășanie, până nu vă veți îndrepta și curăți cât de cât sufletește. Să nu luăm această sfântă taină ca pe ceva ușuratic! Ce se cântă la Slujbă?! Oare nu: cu frică să vă apropiați?! Trebuie să percepeți și să aveți smerenia ca să gândiți: sunt eu vrednic de sfânta împărtășanie? ori măcar m-am străduit cât de cât să-mi curăț haina sufletului înainte de a o primi?! Deci numaidecât spovedanie înainte, apoi să ascultați de binecuvântarea duhovnicului, de vă este permisă împărtășania.
Nu vă împărtășiți cu trupul Domnului spre osânda dvs, căci veți da seama de aceasta!
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


