Întrebări către preot

Întrebarea #1006791

12.06.2011 20:06

Sărbătoare

Întrebare
Mânca-var raiul părinte, am şi eu o întrebare, acum cât timp este sărbătoare, eu ştiu că nu am voie să lucrez, dar curat prin cameră pot face? Adică să aranjez lucrurile să scutur covoarele şi să fac patul.
Răspuns

Re: Sărbătoare

Oare de ce se cheamă sărbătoare, v-ați întrebat?! Cercetați calendarul și vedeți ce sărbătoare este, care sfânt se sărbătorește, de ce, care i-a fost viața, citiți-i acatistul de-l are, de nu rugați-vă lui ca să mijlocească pentru noi păcătoșii către Domnul nostru Iisus Hristos! Căci sărbătoarea nu-i numai că nu mergi la lucru, ori trebuie să dormi, dar e dată pentru reculegere, rugăciune, citirea celor sfinte: mai pe scurt pentru suflet. Căci aghiuță nu doarme, anume în sărbători te îndeamnă la lucru, ca să uiți să-L slăvești pe Dumnezeu! Asta trebuie să vă preocupe, nu covoarele, curatul, căci acestea mereu trebuiesc făcute și nu-ți aduc mântuirea.

Doamne, ce jertfă să-ți aducem noi păcătoșii, când gândurile ni-s putrede, iar faptele goale?!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.