Întrebări către preot

Întrebarea #1007314

22.07.2011 23:07

Întrebare
Mă bucur sincer că există cineva care să răspundă la întrebări, la care singură nu aflu răspuns. Mă numesc Sveta, și trec printr-o mare suferință, și multe regrete. Am fost înpreună cu un baiat, mai mult de 4 ani, cu care plănuiam să fim tot restul vieții, am făcut marea greșeală pe care o voi regerta tot restul vieții, și pentru care nu mi-o pot ierta, și l-am schimbat, el a încercat să mă ierte, dar nu a reușit, știu că mă iubește, și eu îl iubesc, și mi-aș dori a 2 șansă. M-am rugat mult și sper ca să primesc iertare de la Dumnezeu, cum să fac și ce să fac? Ajutați-mă, vă rog, suferința mă pune la pământ.
Răspuns

Re:

Principalul - să mergeți la Biserică, să mărturisiți păcatul făcut și să cereți părintelui canon de pocăință! Fără de acest început, lucrurile nu merg! Ar fi formidabil să mergeți împreună cu prietenul Dvs. Ca și el să mărturisească părintelui ce simte și dacă (în viziunea lui) ar putea să ierte și să treacă peste toate! În privința lui Dumnezeu, nu vă îndoiți! El este mai iertător și de cât mine și de cât prietenul Dvs., și de cât toată lumea de pe acest pământ la un loc luată! Ve-ți fi iertată și Dvs. - doar pocăință să existe! Pe lângă pocăință, și făgăduință! Făgăduința de a nu mai greși în veac!

Hristos să vă întărească și să vă aducă pace și liniște în suflet!

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.