Întrebări către preot

Întrebarea #10010361

23.01.2012 17:01

Înmormântare

Întrebare
Sărut mâna! Am o mare rugăminte. Părinţii meu sunt căsătoriţi civil, tatăl evreu nu a trecut la ortodoxie, iar mamei i-a fost citit ceva la căsătorie, de către un rabin. Tatăl meu a murit acum o lună, iar mama mea a zis că atunci când va muri, doreşte să fie înmormântată lângă tatăl meu, şi anume soţul ei. Mi se pare o decizie firească din punct de vedere etic. Cei de la comunitatea evreiască mi-au comunicat că este posibil, că mai sunt astfel de cazuri, din căsătorii mixte, numai că atunci când va fi înmormântată i se va citi ca unui evreu rugăciunile. Mă întrebam dacă este corect şi dacă nu ar trebui să vorbesc cu un preot ortodox şi să îi plătesc eventualele slujbe, fireşti decesului ei ca ortodoxă. Nu ştiu cum să procedez. Ce ştiu sigur, e că mama doreşte să fie lângă tata. Cu mult respect. Mulţumesc.
Răspuns

Re: Înmormântare

Eu nu prea am înțeles, dar mama Dvs. este ortodoxă? Dacă da, atunci, e și firesc că ea trebuie înmormântată de către un preot ortodox. Dacă nu, atunci, poate că e cazul să o convingeți să treacă la ortodoxie, ca măcar acuma, să se pocăiască. Vă spun aceasta, pentru că nu e destul să fie doar cu trupul lângă tata. E mult mai important ca cu sufletul să fie împreună. Și probabil că, mama Dvs. aceasta de fapt își dorește cel mai mult!

Doamne ajută!

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.