Întrebări către preot

Întrebarea #10010406

25.01.2012 23:01

Vise

Întrebare
Sărut mâna, părinte şi vă rog din tot sufletul meu să mă ajutaţi cu un sfat duhovnicesc. De multe ori în viaţa mea m-am chinuit cu visele, adică de mică mi s-a format aşa un obicei rău şi anume de a visa. Timp de trei ani am trăit fără să visez la alceva mai bun şi acum de un timp iarăşi mă chinuie visele acestea, parcă aş trăi două vieţi odată şi îmi este foarte greu. Ce să fac părinte? În fiecare zi mă rog la Dumnezeu să scap de acest obicei şi îmi este foarte greu pe suflet, atunci când sunt înconjurată de o mulţime de probleme, unica scăpare de a fi un pic fericită o găsesc în vise....şi îmi dau seama că aşa nu se mai poate de trăit. Să visezi cu ochii deschişi este păcat mare? Ce să fac ca să scap de acest obicei, care îmi amărăşte viaţa şi mai tare? Vă rog de mă iertaţi pe mine păcătoasa.
Răspuns

Re: Vise

Nu e vorba că ar fi un păcat mare. Dar, după cum ați spus și Dvs., în astfel de situații, omul trăiește o viață dublă. Adică, pe de o parte viața reală, pe de alta fanteziile noastre. Mai apoi, nu e deloc corect să ne retragem în visele noastre. E mult mai corect să încercăm să facem viața noastră zi de zi mai frumoasă. Doar știți, viața Dvs. e în mâinele Dvs. Noi ne putem crea momentele frumoase și momentele groaznice din viața noastră. Ca exemplu, căsătoria. Ți-ai luat un soț sau soție iubitoare, vei avea parte de dragoste. Ți-ai luat un soț sau soție bețivă sau desfrânată... Suferă consecințele. Așadar, vă îndemn să fugiți de visuri și să lăsați mai mult loc pentru realitate. Nu de alta dar, ne trezim în situația în care nu trăim nici în prezent și nici în vis, astfel, lăsând viața să treacă pe alături!

Vă îndemn și vă sfătui, ca locul viselor, să-l ocupați cu rugăciunea inimii: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”! Va fi mult mai util pentru mântuirea Dvs!

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.