Întrebări către preot

Întrebarea #10010905

28.02.2012 21:02

Întrebare
Mă iertaţi. Într-o biserică, (nu spun unde), un preot nou, îi ia pe păcătoşi la spovedit, apoi după păcate îi i-a pe fiecare, după slujbă şi îi întreabă de avere, dacă au afaceri, dacă nu face în aşa fel încât să te scoată afară fără să ştii de ce, şi că după măsura păcatelor chiar dacă te-ai spovedit el nu te iartă, pentru că nu eşti de folos comunităţii. Deci atunci dacă şi acolo în casa Domnului se merge pe principii de îmbogăţire şi nu pentru mântuirea omului căzut în anumite păcate stramoseşti. Atunci ce să mai aşteptăm, dacă însuşi principalul slujitor al Domnului merge pe căile acestea, dar noi păcătoşii ce să mai aşteptăm dacă ne-au eliminat pur şi simplu din mijlocul lor. Adică oamenii de rând sunt excluşi, numai bogaţii primează.
Răspuns

Re:

Să-l ierte Dumnezeu fraților pe părintele în cauză și să ne rugăm Domnului, ca să-l lumineze și să-l îndrepteze. Păcat, mare păcat. El nu-și dă seama sărmanul că în acest fel, în curând va rămâne singur în Biserica Domnului, doar cu gândul la bogățiile pământești, uitând de cele veșnice...

Să ne rugăm fraților să ne rugăm... Și iertați-ne pe noi păcătoșii și ticăloșii...

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.