Întrebări către preot
Întrebarea #10011221
21.03.2012 16:03
Re:
Of fraților, chiar nu știu. Știu doar un lucru, că mare mizerie vine în sufletele oamenilor după toate aceste destrăbălări! Desigur că, cu multă dragoste urmează să discutați! Cu foarte multă dragoste. Desigur, că la subiect, trebuie să ajungeți, ”ca printre altele”. Iar aici, trebuie să folosiți deja cu multă măiestrie, cele mai bune argumente. Nu să-l speriați cu focul iadului. Ci pur și simplu, el va trebui să înțeleagă că aceste filme provoacă în inima omului patima. Omul stă și gândește doar la aceste destrăbălări și caută orice motiv, ca să le aplice în practică. Nu în zădar, Sfânta Scriptură ne spune că dacă doar ai gândit, ai și săvârșit păcatul. Pentru că omul își destramă cugetul cu acestea și atunci, loc pentru Dumnezeu nu mai rămâne! El, trebuie să înțeleagă, probabil din propria-i experiență, că atunci când omul e stăpânit de patima desfrâului, el nu poate nici să se roage și nici să se gândească cu mintea limpede. El, va gândi doar cu locul de mai jos de buric!
Iar de la patima desfrâului și până la moartea sufletului - mai puțin de un pas!
Preot Iulian Rață


