Întrebarea #1001206

În ce constă blândeţea şi bunătatea, după părerea dvs? În a fi blând pentru a plăcea oamenilor şi a le arăta asta, ori a fi bun din interior, căci nu poţi fi altfel? Şi sfinţii erau blânzi cu duhul şi buni la inimă, însă îşi mustrau dulce fraţii, de era vreo-unul în greşeală. Deci ori eşti blând şi te manifeşti după natura ta, indiferent de placi oamenilor ori de eşti ascultată, ori e doar o mască, căci din interior îţi vine şi mânie, furie şi nu reuşeşti s-o controlezi., astfel e doar o aparenţă a blândeţii. Dvs să nu confundaţi: de sunteţi mai aprinsă de fire, însă doriţi să obţineţi virtutea blândeţii cu cei din jur şi nu vă reuşeşte, atunci luaţi-o calm şi cu răbdare şi încredere în Domnul, veţi ajunge la liniştea sufletească pe care veţi putea-o dărui şi altora. Ori: sunteţi blândă după fire, însă ca să vă afirmaţi ca personalitate, recurgeţi la alte mijloace de comunicare - mai dure, drastite, pentru a plăcea oamenilor. În acest caz, eu zic să nu vă tulburaţi pacea şi blândeţea, ci să v-o păstaţi pentru cei, care fără anumite motive, vă vor asculta şi admira. Însă întâi de toate, căutaţi să placeţi Domnului, şi oricum n-aţi fi ca personalitate: blând, bun, mânios - adevărul în faţă trebuie de spus oricând oamenilor, de ei au nevoie de el, însă de nu: tăcerea-i mai dulce ca mierea! Şi un duhovnic îmi spunea: "să lăsam măştile în jos şi să ne arătăm lumii cum suntem, răi buni, cu defecte, calităţi, dar să ne purtăm omeneşte şi să stimăm şi iubim aproapele, doar Domnul ne vede, ştie cum suntem cu adevărat. Şi El a fost cel ce mustra la farisei făţărnicia, deci e un lucru urât, să ne ferim de el."

Zice Domnul: "Pacea mea, dau vouă!". Să rămânem în ea, cine o avem şi să n-o pierdem, dar s-o păstrăm ca pe un mărgăritar fără preţ!