Întrebări către preot
Întrebarea #10012908
01.08.2012 13:08
....
Re: ....
Bună ziua suflet trist. Nu am să vă mustru. De ce să vă mustru. Și așa sunteți departe de Domnul și de bunătatea Lui. La ce bine ar fi mustrarea mea? Doar atât îți spun: Vină lângă Hristos cel răstignit. Și așa e grea viața la ce să o mai îngreunăm și noi. Viața aceasta are multe bune și multe rele. Dar să le folosim pe acele care ne zidesc și ne dau viață dar și ne împlinesc. Căutați-vă un duhovnic bun, care să vă hrănească sufletul prin învățăturile pe care le propovăduiește. Iar canonul îl va rândui el potrivit ridicării tale. Ne bucurăm mult să auzim că recunoști depărtarea sufletului tău și te așteptăm mereu alături de noi pe această pagină. Multe vom învăța unii de la alții pe viitor pe aici. Dar desăvâșirea o vei găsi în sacul duhovnicului. Mergi pe la Biserică și vezi care părinte îți pare mai apropiat de sufletul tău: prin vorba lui(atât ca sunet cât și ca și conținut), prin privirea lui, prin gesturile lui..., și pe acela să îl rogi să îți fie duhovnic. Și te asigur de un lucru încă: Biserica este pentru cei asemenea nouă, păcătoși care să ne sârguim spre mântuire. Biserica aceasta văzută, luptătoare este pentru păcătoși, pentru a ne ajuta să ne mântuim ajutându-ne să intrăm în Biserica cea triumfătoare și nevăzută a sfinților.
Doamne ține cont de neputința noastră și ne sprijină în acestă viață.
mag. Vitalii Mereuțanu


