Întrebări către preot
Întrebarea #1001423
05.06.2010 22:06
Re:
Domnul nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. De vă căiți din inimă, plângeți și vă tânguiți, vă va ierta Mântuitorul, dar plânsul și pocăința să n-o lăsați niciodată, asta-i crucea creștinului și calea Domnului. Să ajutați de azi înainte și încurajați fetele ce se află în situație similară, ca să le împiedicați să comită acest păcat. Și sigur că dvs să nu-l mai comiteți, dar să dați viață pruncilor, pe atâți, pe câți vi-i va trimite. ”Lăsați copii să vină la mine, nu-i opriți, căci cine primește pe unul din acest mai mic, pe Mine mă primește, și cine mă primește pe Mine, primește pe Cel ce m-a trimis.” De pomană când dați, să ziceți: în numele Domnului și cu lumânarea la fel, doar știe el tânguirea dvs. Căci Domnul astfel spune acestor prunci: ”Stați în întuneric, până voi vedea pocăința părinților voștri” (din mărturia sfinților părinți). Să trăim mereu în pocăință și fapte bune, ca să ne redobândim sufletele curate și pe ale celor din întuneric.
Să ne ierte Domnul și cu drepții să odihnească pruncuții nevinovați!
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie


