Întrebări către preot

Întrebarea #10016234

15.03.2013 23:03

Întrebare
Îmi cer scuze pentru că vă deranjez, dar am şi eu câteva nelămuriri. Locuiesc în Rodos (Grecia), iar aici nu există preot care ar cunoaşte limba română, aşa că eu merg la o biserică din apropiere (Biserica Sf. Pantelimon). Părintele mă cunoaşte, ştie că nu vorbesc şi nu înţeleg limba greacă, dar mă lasă să particip la slujbe. Cu toate că sunt ortodocşi au alte obiceiuri (poate că dvs ştiţi), iar eu nu am un părinte duhovnic. Am citit psalmii fără acordul duhovnicului, am citit rugăciuni pentru familia mea deasemenea fără acordul duhovnicului, iar acum îmi este teamă, întrucât soţul, fiica mea, ginerele şi nepotul meu nu-şi pot găsi liniştea sufletească. Întotdeauna au greutăţi şi probleme. Atât timp cât ei sunt neliniştiţi, nici eu nu pot fi liniştită. În Postul Mare am vrut să citesc psalmii (cu toate că nu pot respecta orele deoarece dimineaţa lucrez), iar acum ezit pentru că nu ştiu dacă fac bine, sau nu. Ce mă sfătuiţi?! Mulţumesc anticipat şi Doamne ajută pe toată lumea.
Răspuns

Re:

Dragă soră,rugăciunile nici odată nu au făcut cuiva rău, socoate că binecuvântarea mea de a citi psalmi, iar celor de acasă spunele să mergă la biserică să se spovedească și să facă și ei rugăciuni pentru înmulțirea dragostei și sănătatea și întregirea familiei.

Prot Victor Mihalachi

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.