Întrebări către preot

Întrebarea #10018744

19.09.2013 13:09

casatorie

Întrebare
Doamne ajută! Vreau să vă întreb ce pot să fac dacă eu sunt curată, am 34 de ani, iar băiatul cu care vorbesc a avut relații trupești cu mai multe fete, dar acum a lăsat aceste păcate, e conștient de ele, le-a spovedit, urmează facultatea de teologie, dorește să se facă preot. Nu știu dacă să încerc o relație cu el, dacă pot să trec peste acest trecut al lui? Dați-mi vă rog un sfat.
Răspuns

Re: casatorie

Nu știu dacă el poate să primească teologia în această situație, din moment ce Sfântul Vasile cel Mare spune foarte clar ca în așa situație să nu se facă preot în veac... Până la urmă, va fi decizia duhovnicului lui! Cât despre Dvs. nu prea aveți ce ierta... Sunt păcatele lui, pe care le-a săvârșit până la Dvs. E bine că v-a povestit trecutul lui ”glorios” acuma și nu peste ani, sau după cununie. Ar fi fost de asemeni urât, dacă aceste păcate le săvârșea în timp ce prietenea cu Dvs.

Dar așa, dacă nu iertăm, nu suntem nici noi vrednici de iertare...

Preot Iulian Rață

Semnalează o problemă

Ai observat o problemă la această întrebare sau la răspuns? Semnalarea ajunge doar la echipa care verifică întrebările. Nu include date personale în explicație.