Întrebări către preot
Întrebarea #1001987
14.07.2010 21:07
Re:
Rugăciunea copilului fricos
Doamne, Dumnezeul meu,
Eu fricos am fost mereu.
Vino Tu, cu Crucea Ta,
Și ascultă ruga mea:
În lumină să mă scalzi,
Întunericul să-l arzi,
De mânuță să mă ții,
Curajul să mi-l învii!
Eu de-acum Îți mulțumesc.
Doamne, tare Te iubesc!
Rugăciune către Îngerul Păzitor
Sfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu. Fii milostiv și nu te depărta de la mine. Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile Tale, ca întru pocăință și neprihană să-mi petrec cealaltă vreme a vieții mele. Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se bucure vrăjmasul de pierzarea mea. În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba. Iar în înfricosatul ceas al morții tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoșeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor, când va fi să trec prin vămile văzduhului, pentru că, de tine călăuzit și păzit, lumina Raiului s-o văd, unde Sfinții și Puterile cerești laolalta laudă și preamăresc numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, și acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.
Aceste rugăciuni par a fi cele mai apropiate de inima copilului. Dar vă rog încă ceva: Încercați și să vedeți de ce el se teme. Poate probleme cu limba, poate probleme la grădiniță are. Întrebați copilul de ce el se teme. Și încercați să fiți sinceră cu el. Că tare îmi pare ca și minciuna i-a rănit speranța.
Prot Victor Mihalachi


