Întrebări către preot

Întrebarea #10020720

14.02.2014 13:02

cununia

Întrebare
Bună ziua! Am şi eu o întrebare, dacă sunt însărcinată pot cununa? Deoarece nu ştiu pe cât e de edevarat sau sunt nascoceli, am auzit că dacă sunt însărcinată nu am dreptul să cunun. Vă mulţumesc, o zi bună.
Răspuns

Re: cununia

Dragă soră, aveți dreptul de a fi nași de cununie, numai să aveți grijă a vă îndeplini datoria de nași, dacă nu o ve-ți îndeplini mai bine nu vă apucați de nășie.

Care sînt principalele datorii ale naşilor de cununie ?

- Să dea sfaturi creştineşti finilor lor, ori de cîte ori este nevoie, să-i viziteze regulat;

- Să-i îndrume permanent pe calea credinţei, a bisericii şi a bunei rînduieli creştineşti;

- Să-i împace cînd se ivesc neînţelegeri;

- Să le dea cărţi sfinte de citit;

- Să-i povăţuiască întotdeauna cum trebuie să se comporte în casă, pe cale, în societate, la locul de muncă, faţă de părinţi şi, mai ales, să-i îndemne să nască şi să aibă un bun duhovnic.

Prot.Victor Mihalachi